Ar trebui Uniunea Europeană să-și sancționeze membrii iliberali? (editorial)

Este o chestiune de evidentă iritare și îngrijorare pentru membrii mai vechi ai UE faptul că unii dintre membrii mai nou din Europa Centrală sfidează flagrant valorile democratice occidentale pe care teoretic și le asumaseră odată cu aderarea. Și cu atât mai mult e iritant faptul că Polonia și Ungaria, cele două state care violează cel mai vizibil normele, sunt printre cei mai importanți destinatari ai subvențiilor Uniunii.

Deloc surprinzător atunci, cum scria în acest ziar și Steven Erlanger, că brațul executiv al UE, Comisia Europeană, a început să discute condiționarea subvențiilor din bugetul pe următorii șapte ani (începând cu 2021) de statutul justiției statelor membre. Ideea este aceea că, prin concentrarea pe independența justiției ca precondiție pentru o gestionare adecvată a fondurilor, se va evita impresia că Bruxelles-ul își impune valorile sale unor state independente.

Este un concept tentant. Finanțarea europeană este importantă pentru țările Europei Centrale. Reprezintă 61% din cheltuielile pe infrastructură din Polonia și 55% în Ungaria; creșterea economică alimentată de UE a fost un factor major care a determinat popularitatea premierului ungar Viktor Orban.

Dar nu este o idee foarte bună. Sancțiunile financiare au un istoric neconvingător în ce privește modificarea comportamentelor unor regimuri. Rusia se află sub sancțiuni tot mai stricte încă din martie 2014, dar Vladimir Putin nu și-a schimbat comportamentul câtuși de puțin.

Și oricum, când vor fi prezentate sancțiunile, ele vor încuraja opinia multora din țările fostului bloc sovietic cum că ei ar fi cetățeni de clasa a doua în UE. Jaroslaw Kaczynski al Poloniei și dl Orban al Ungariei își fac amândoi capital politic pe baza acuzațiilor că istoria, identitatea și valorile tradiționale ale țărilor lor s-ar afla sub atacul unui Occident liberal, desfrânat, care crede că le știe pe toate – și, mai specific, sub atacul unei birocrații anonime de la Bruxelles. Nu există nici un dubiu că ei se vor folosi de orice sancțiuni drept dovadă suplimentară în acest sens și pretext de a-și consolida propriul regim. Orice tentativă de a determina care sisteme judiciare sunt inadecvate se va transforma rapid într-o păruială politică pe tema standardelor și definițiilor diferite.

Nimic din toate acestea nu înseamnă că liderii din Europa Centrală sau de oriunde sunt liberi să se comporte după bunul lor plac. UE este obligată, și are tot dreptul, să le ceară tuturor statelor sale membre să adere la standardele ei democratice, indiferent ce istorie au în spate.

Însă acest lucru trebuie realizat prin convingerea cetățenilor noilor state membre că drepturile, demnitatea și statutul lor de cetățeni europeni în toată puterea cuvântului sunt călcate în picioare atunci când demagogii populiști le restricționează libertățile ori statul de drept. Mecanismul deja existent al UE pentru pedepsirea țărilor care se îndepărtează prea mult de restul blocului poate că este lipsit de colți autentici, însă votul din noiembrie al Parlamentului European pentru declanșarea procedurii împotriva Poloniei a oferit sprijin opozanților politicilor iliberale ale dlui Kaczynski. Blocul european a avut de asemenea un oarecare succes și cu mecanismul de cooperare și verificare instituit pentru a monitoriza și ajuta eforturile Bulgariei și României de a se lupta cu corupția lor endemică. Astfel de eforturi trebuie să fie extinse și consolidate.

Transferul avuției de la bogați la săraci în interiorul Uniunii nu a fost niciodată conceput drept o pomană, ori răsplată, ci ca o cale de a ridica nivelul economic al noilor membri, spre beneficiul întregului bloc. Stabilirea unor condiții politice pentru acordarea subvențiilor ar risca să realizeze fix opusul – încetinirea dezvoltării, alienarea populației, consolidarea puterii conducătorilor populiști și adâncirea fisurilor deja existente în cadrul Uniunii.