Când viața deschide drum destinului, ceea ce se aude este vocea. Și tot vocea este cea care rămâne în amintirea celor ce au iubit acea învăluitoare zicere cu ecouri dintr-un alt timp.

Vocea Ionelei Prodan a avut o rezonanță aparte. Timbrul vocii aduna parcă tăriile lumii pentru a convinge de adevărurile ascunse și totuși de toată lumea știute transpuse în versuri simple, cu evidente trimiteri la o realitate cunoscută. Ionela Prodan a păstrat în adâncul sufletului acea sensibilitate măiestrit ascunsă a femeii de la țară învățată să ia viața în piept, să se simtă de folos celor din jur. Originară din Dăbulenii Doljului Ionela Prodan va învăța că viața are povești pe care, dacă Dumnezeu te iubește, te lasă să le descoperi spre a le spune celorlalți. Și pe ea Dumnezeu a iubit-o. A văzut dincolo de bucuria sau tristețea unei clipe povestea de viață. Și a transpus-o în versuri grefate pe acel bun simț al țărăncii creatoare, care lasă sentimentul să răzbată dincolo de trăirea imediată. A cântat de când se știe, ne mărturisea într-un interviu realizat la începutul anilor 2000 și transmis la Radio Oltenia Craiova. Venise pe acasă, participa la un festival de muzică populară la Drobeta Turnu-Severin. În acea perioadă coordona în cadrul Ministerului Culturii departamentul de promovare a culturii tradiţionale.

A iubit cântecele Mariei Tănase și le-a interpretat cu patos. Laureată a Festivalului concurs ” Maria Tănase”, și-a văzut destinul muzical amprentat de acel nimb al neuitării. Și atunci poveștile sale au prins contur în cântece pe placul tuturor. Poveștile au o morală, poveștile ascund învățături venite dintr-o lume a dragostei pentru bine și frumos. Un exemplu este celebrul cântec al Ionelei Prodan, considerat de interpretă ”cântecul vieții mele: „Din bucata mea de pâine”, piesa aceasta n-are moarte. Am creat-o într-o clipă de mare durere și deznădejde, în urma relației cu anumite persoane care m-au trădat. Așa a luat viață acest cântec: „Din bucata mea de pâine/ Am crescut un om şi-un câine (…)/ Când am bani și o duc bine/ Toată lumea e cu mine/ De n-am bani și o duc rău/ Nici cel neam nu-i neamul meu/ Și atunci te-ntreb pe tine/ Care-i om și care-i câine?””, mărturisea Ionela Prodan într-un interviu pentru revista ”Taifasuri”.

Repertoriul său cuprinde multe asemenea povești de viață: ”Strânge omul ca furnica”, ”Nu e nimic al tău”, ”Of, pământ și iar pământ”, ”De-ar ști omul prin ce trece” sunt doar câteva din multele povești de viață topite în cântece, de care se vor bucura multe generații de acum încolo.  Și toate au un izvor: satul său. ”Satule, mi-e dor de tine” pare a fi un ecou al permanenței obîrșiilor.

Oriunde a fost în lume, și a fost în calitate de Reprezentant Special pentru Românii de Pretutindeni și coordonator al programului Cunoaşte România prin cultura sa tradiţională, inițiat și derulat de Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Ionela Prodan a purtat în lume acea decență a interpretării melodiilor care liniștesc tumultul sufletesc, mai ales al celor aflați departe de țară. Concertul susținut în Portugalia, doar un exemplu, a înflăcărat inimile românilor originari de o parte și de alta a Prutului, consemna Ambasada României în Portugalia pe site-ul oficial.

Vocea Ionelei Prodan rămâne în fonoteca de aur a muzicii populare românești. Compact-discurile editate vor aduce în actualitate tocmai ceea ce timpul nu poate să șteargă: valoarea estetică și emoțională a unei prezențe muzicale. Iar artistul rămâne într-un timp numit simplu, prezentul istoric. Și poveștile fac parte din acest timp, care este chintesența frumosului estetic.

Neica cin te-a supărat, Să tot petreci, la masa noastră (1977), Satule, Mi-e Dor De Tine! (1980), Inima-mi Arde De Dor (1982), Astă seară-i seară mare (1999), Voinea-l meu, voinicule (2000), Ce e inima de mamă (2010), Asta-i viaţa, n-ai ce-i face (2012) sunt doar câteva dintre albumele muzicale lăsate spre neuitare de Ionela Prodan.

Viața e o poveste, cântecul e o poveste, uneori tristă, pentru că artistul nu are vârstă și nici moarte, dar părintele are dor nestins pentru copiii săi. De aceea melodia Nu plângeți, copiii mei este un post scriptum la povestea mamei care pleacă spre a cânta Tăriilor Cerului.

”Și de-o fi să mor curând/ Mor cu inima-n pământ”, ”Nu plângeți și nu oftați/ Inima mi-o secați”… Vorbele mamei, cu dor de viață și cu gândul la ceea ce a lăsat urmă pe pământ: copiii și cântecele, toate reunind dragostea cea fără de hotar. Drum lin, Ionela Prodan, pe cărarea neumblată cu rouă nescuturată!

 

Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune