Miercurea Paştelor este ziua cu multe griji. Se strâng ciulini şi boji pentru a avea a doua zi, de Joia Mare, când trebuie să se facă focul pentru întâmpinarea spiritelor celor morţi. La Zătreni în judeţul Vâlcea, învăţătorul Sergiu Popescu povestea cum se pregătea din timp acest moment. Se aduceau resturi vegetale din locuri nemuncite. Focul nu se aprindea cu lemne, ci cu boji, simbol al „străinătăţii”, în accepţiunea de loc neumblat, nemuncit, aşa cum e lumea din care vin spiritele.

(varianta audio a rubricii)

Aceste focuri rituale au evidentă funcţie rituală. Ele încălzesc picioarele morţilor şi oalele cu apă şi mâncare puse pe lângă foc, pomană pentru sufletele lor. În casă se face foc pentru fiecare mort şi se dau de pomană colaci.

Lemnele se adună de miercuri dimineaţa din tufe de alun uscat. Nu se taie, ci se rup cu mâna. Sunt adunate de copii sau de femei bătrâne, iertate, simbol al curăţeniei, al nepăcatului.

În seara de miercuri spre joi se întâmpină Joimăriţa, ultima zi în care se mai torcea. Vremea lucrului în casă a trecut, a venit vremea lucrului la câmp. Se face chiar un colind pentru a satiriza torcătoarele: Cîlţii, mîţii. În Dolj, în ziua de miercurea Paştelor spre seară, copii se duc cu colindul.

Merg câte doi din casă în casă, fac gălăgie şi colindă şi cu clopoţei. Primiţi doar în faţa porţii, copii încep colindul:

Cîlţii – Mâţii

               Toarce câlţii!

               Ori i-ai tors

               Ori i-ai ros.

               Scoate ţolul să ţi-l văz

               Şi de-l ai

               Să te-nduri şi să ne dai

               Cele ouă-încondeiate

               De colo, din covilete,

               Unu mie,

               Unu ţie,

               Şi unu de tovărăşie,

               La anu’ şi la mulţi ani![1]

sau

Câţi, câţi, ai tors câlţii?

               Ori i-ai tors, ori nu i-ai tors,

               Ori i-ai lăsat pe vreun dos?

               La Leliţa în părete

               Două ouă-ncondeiete;

               Clonc, clonc, clonc,

               Să iasă găinile ca furnicile

               Şi bobocii ca mormolocii.

  Ziua de miercuri este zi de pregătiri şi de aşteptat: gând pentru cei plecaţi în Lumea Fără Dor, dar şi pregătirile casei (dereticatul prin casă şi ogradă) întru întâmpinarea Marii Sărbători a creştinătăţii, Învierea Domnului.

 

Text şilectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

 

[1] „Ion Creangă”, an II, nr. 7, 1909, p. 187.