A doua zi de Blagoveştenie nu se lucrează, că sunt părinţii Blagoveştenilor şi e rău de lingoare”.[1] Este a treia zi din ciclul sărbătorii Buna-Vestire ţinută îndeosebi pentru protejarea sănătăţii oamenilor şi animalelor şi pentru a nu fi ceartă în familie. „Nu se sfădeşte nimeni cu nimeni, nici chiar copii în casă nu se ocărăsc, nici nu se bat în acea zi, căci cine s-ar sfădi sau s-ar bate, peste tot anul se sfădeşte sau se bate”. Este şi Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, cel ce a adus Vestea cea mare Maicii Domnului: va avea un fiu şi „Sfântul care se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema”.

(varianta audio a rubricii)

Blagoveşnicul se respecta cu nelucru pentru că Sfântul Gavriil, se crede, e cel ce ia sufletele oamenilor şi încălcarea interdicţiei ar aduce moarte. Este ziua când se cinsteşte Maica Domnului făcătoare de minuni. În cele trei zile cât este sărbătoarea Bunei Vestiri nu se macină făină, nici mălai, se crede că nici peştii nu o mănâncă, iar presărată pe lângă un pom acesta nu ar mai rodi. Nu se macină, se spune, ca să nu se macine viaţa, pentru că aşa cum Sfântul Arhanghel Gavriil a adus vestea unei vieţi fără prihană şi veşnică, încălcarea interdicţiei de a lucra ar putea atrage contrariul, moartea sau nerodirea (care e tot un fel de moarte, faci umbră pământului de pomană).Se pot însă activa resorturile nebănuite ale rodirii prin transferul energiei datorat puterii cuvântului. În judeţul Argeş este viabilă practica de a înconjura pomul, se tămâie (spre alungarea maleficului), se fac zgomote (pentru îndepărtarea insectelor dăunătoare sau a rozătoarelor) şi se spune: „Dacă nu rodeşti, te tai!”. De teama singurătăţii, pomul va rodi. În fapt „rodirea”, continuarea vieţii prin rod (sau naşterea pruncului) semnifică anularea singurătăţii. Un om singur este înstrăinat, „cu suflet pustiit”, iar pomul fără rod e sortit pieirii. Faci umbră pământului de pomană este reflexul singurătăţii şi al inutilităţii. În comuna Runcu, judeţul Gorj de Blagoveştenie se făcea praznic. Umbla preotul cu steagul pe deal şi se făcea nedeie. Fetele mergeau la gârlă şi acolo făceau horă, o horă a lor, numai a tinerelor întru întâmpinarea Bunei-Vestiri. Când începea cucul să cânte toată lumea se bucura şi nu uitau să spună:

Mulţi ani buni cu sănătate

Şi noroc să am la toate.

Să fiu orişicând voios,

Fericit şi bucuros.

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

 

 

[1]Artur Gorovei, Credinţe şi superstiţii ale poporului român, Bucureşti, Editura Grai şi Suflet – Cultura naţională, 1995, p. 21.