Ascultă Radio România Regional Live

Miercurea Strâmbă

Miercurea Strâmbă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 21 februarie 2018, 05:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:21

Ziua se numeşte Miercurea Strâmbă sau Miercurea Frumoasă. Legenda spune că era o babă care „strâmba” pe orice femeie care lucra în această zi. De-asta-i strâmbă! Dar frumoasă? Că babă frumoasă şi copil cuminte nu s-au prea văzut. Şi totuşi, cât de strâmbă ar fi, Sfânta Miercuri va ajuta orice creştin dacă a respectat ziua cu nelucru.

(varianta audio a rubricii)

Se spune că sunt 24 de vămi prin care trece sufletul în drumul său spre rai. Dacă „ai păzit Miercurea Strâmbă”, Sfânta Miercuri te ajută să treci cu uşurinţă prin toate vămile. Cazne nu sunt doar aici pe pământ, cazne sunt şi pe drumul Dalbului Călător până se aşază în locul de linişte şi cu verdeaţă. Fiecare vamă e o-ncercare. Bănuţii aruncaţi la răscruce în drumul spre „casa cu trei ferestruici” ajută la plata vămilor, iar Sfânta Miercuri, dacă a fost respectată Miercurea Strâmbă face trecerile mai uşoare!
Dar, spun bătrânele, când încalci regulile primeşti semn de Sus. Cine nu ţine Miercurea Strâmbă i se strâmbă gura. Se spune: I-a strâmbat gura, I-a luat gura! Şi ce poate fi mai frustrant pentru o femeie decât să i se ia gura!
E ziua când nu se spală rufe şi nu se descântă în nici un fel. Cine toarce, din uitare, spre seară bine e să facă o păpuşă din cârpe şi să o arunce în răscruci, să i se strâmbe ei gura.
Strâmbătura poate fi preîntâmpinată. Babele ştiu de iarba Sfintei Miercuri. Se fierbe iarba şi se bea. Nu se mai lipeşte strâmbarea-n veci! De-asta se şi zice ca mulţumire: Leac şi babii colac! – dar babă mulţumită n-o să pomenim!


Dar dacă Strâmbătura s-a lipit, gura s-a strâmbat şi femeia e ca şi pocită în viaţa de-aici? Tot babele ştiu practica magică: se strâng trei femei cu numele de Maria. Acestea o iau pe femeie şi se duc la un pârâu din apropiere. Iau cu ele şi un război, pe care îl aşază pe pârâu. Pe cea cu gura strâmbă o pun pe scaunul războiului. Fiecare dintre cele trei Marii intră în război şi zice de trei ori vorbele: „I înainte, i îndărăt, gura cutărei femei să vină la loc”. După fiecare zicere trage cu spata. După ce fiecare a zis vorbele de mai sus de câte trei ori, fărâmă războiul şi pleacă acasă, unde încetul cu încetul, gura bolnavei vine la loc.
Şi aşa Sfânta Miercuri e îmbunată. Miercurea Strâmbă e ştiută şi de Miercurea Frumoasă. Nu c-ar fi baba strâmbă frumoasă, ci pentru că e miercurea pe care o ţin fetele, făcându-se frumoase, în credinţa că aşa vor fi peste an. Dar, cât ar fi de frumuşele făr’ de cutia cu boiele? Se şi spune că dacă vrei să vezi cât de frumoasă e o femeie, s-o vezi dimineaţa, când se trezeşte. Şi dacă vrei să vezi cum va fi mai târziu, să te uiţi la soacră, nu neapărat dimineaţa, că uiţi de orice sărbătoare! Se spune: cum e mă-sa, aşa va fi şi fi-sa! Uneori se mai sare-n neam!, Asta-i toată speranţa ginerelui!

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator, Departamentului Studiourilor teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

 

 

Artan de la Partizan (în De10xRomânia) „Radio România e cel mai bun formator de cultură”
Actualitate luni, 12 mai 2025, 08:44

Artan de la Partizan (în De10xRomânia) „Radio România e cel mai bun formator de cultură”

Cei doi au povestiti despre noul album Partizan intitulat „Nori peste Sălăjan”, apărut la Electrecord, exact ca primul – un cerc plin de...

Artan de la Partizan (în De10xRomânia) „Radio România e cel mai bun formator de cultură”
Monica Anghel, în De10xRomânia: 40 de ani de carieră, o nouă piesă și un îndemn la iubire autentică
Actualitate vineri, 4 aprilie 2025, 12:58

Monica Anghel, în De10xRomânia: 40 de ani de carieră, o nouă piesă și un îndemn la iubire autentică

Monica Anghel a lansat o piesă nouă „Imun la Te Iubesc” și pregătește un eveniment pentru aniversarea celor 40 de ani de carieră care vor...

Monica Anghel, în De10xRomânia: 40 de ani de carieră, o nouă piesă și un îndemn la iubire autentică
Zoli Tóth / în De10xRomânia /: „7 ani de Cantus Mundi și putem să numărăm sute de concerte”
Actualitate vineri, 28 martie 2025, 14:01

Zoli Tóth / în De10xRomânia /: „7 ani de Cantus Mundi și putem să numărăm sute de concerte”

Programul Național Cantus Mundi reia concertele extraordinare de percuție susținute de ansamblul Young Beats și de 8 ansambluri de percuție...

Zoli Tóth / în De10xRomânia /: „7 ani de Cantus Mundi și putem să numărăm sute de concerte”
(VIDEO) Spike, despre provocările din Nepal, inspirația din spatele hitului „Șapte” și energia primită la concerte
Actualitate vineri, 7 martie 2025, 12:20

(VIDEO) Spike, despre provocările din Nepal, inspirația din spatele hitului „Șapte” și energia primită la concerte

Artistul a vorbit despre pasiunile lui, dar și despre muzică, despre ultima piesă lansată – Șapte – și despre energia primită la concert....

(VIDEO) Spike, despre provocările din Nepal, inspirația din spatele hitului „Șapte” și energia primită la concerte
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 16:39

Proiectul de lege “anti-dronă” adoptat de Guvern

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Guvernul a adoptat un proiect de lege care reglementează intervenția pe timp de pace în cazul dronelor...

Proiectul de lege “anti-dronă” adoptat de Guvern
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 16:37

În 2025 crește numărul militarilor din Grupul de Luptă NATO găzduit de România

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit joi, în Centrul Național de...

În 2025 crește numărul militarilor din Grupul de Luptă NATO găzduit de România
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 16:35

Ministrul Apărării Naționale, vizită alături de ambasadorul SUA în bazele militare din România

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ambasadorul Statelor Unite la București, Kathleen...

Ministrul Apărării Naționale, vizită alături de ambasadorul SUA în bazele militare din România
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.