Peste 600 de persoane, elevi, profesori, părinţi, bunici, prieteni şi invitaţi s-au adunat în seara zilei de 10 februarie în sala festivă a Liceului românesc Nicolae Balcescu din Jula, la Balul de absolvire al promoţiei 2014-2018.

Anul acesta îşi vor lua rămas bun de la Alma Mater 48 de tineri din clasele a 12-a A şi a 12-a B, îndrumaţi timp de patru ani de diriginții Vera Cser și Silvia Cefan.

Sub privirile celor prezenți directoarea Maria Gurzau Czegledi a adresat un mesaj plin de căldură, urându-le tinerilor în pragul maturităţii, să nu-şi uite niciodată rădăcinile. Programul cultural oferit de elevii celor două clase, 48 la număr, a cuprins  momente literare, acordarea panglicii de către elevii claselor a 11-a  și s-a încheiat cu tradiționalul vals, după care tinerii și-au invitat părinții la dans. În reportajul următor îi veți asculta pe directoarea Maria Gurzău Czegledi, diriginții Vera Cser și Silvia Cefan, elevii Kristofer Paksi, Denisa Poiendan, Kata Kelemen și Timotei Igaș. La pian interpretează eleva Victoria Borszéki din clasa a 12-a A, solo cântă Dora Puha din clasa a 12-A.

Balul panglicii va rămâne cu siguranţă în sufletul celor 48 de absolvenţi una dintre cele mai frumoase amintiri ale adolescenţei.

 

A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator, MTVA – Emisiunile în limba română

Foto: Foaia românească

 

 

 

Împarte cu prietenii tăi:
  • 113
    Shares