Februarie este luna gerurilor, viscolelor, dar şi a încălzirii vremii pe ne-aşteptate.
Poveştile populare n-au uitat să amintească vorbele lui Făurar, frate mai mic al lui Ghenarie: „Dacă nu mi-ar fi ruşine de frate-meu cel mare, adică de Ianuarie, aş da o geruială de să îngheţe viţelul în burta vacii”.

(varianta audio a rubricii)

E aşa de frig în februarie că, se spune, crapă ouăle corbului, şi aşa ies puii lui mai devreme decât alţii.
A doua lună a anului se numeşte şi luna faurilor de fier „care pregătesc fiarele aratului”, pentru că acum gospodarii au timp să pună în bună ordine, să mai repare uneltele cele trebuincioase la venirea primăverii. Bună-i zăpada în luna lui făurar, acum e bine să se adune zăpada în jurul pomilor, să le ţină de cald. E bine şi pentru semănături, că Doamne, cât şi-au mai dorit o plapumă de nea să fie firul sănătos şi holdele mănoase. E bine să fie viforele în februarie, că de nu, se spune, se răzbună şi vin de Paşti. De aceea-i bine ca lucrul să fie făcut când îi e vremea. E frig în februarie, zice ţiganul:

Fie orişicât de rece
Numai făurar de-a trece.

Iar când îi lipseşte rima, zice mai pe scurt: să treacă şi femartie şi gata cu frigul!
Este şi zicala: „faur fereacă şi desfereacă”, adică e şi frig, e şi cald. În concluzie: „făurari cu gheţuri tari” ; ar mai fi şi „fluierar” (luna lui fluierar, care bagă omătul prin borta acului în casă . Tot acum este şi timpul pentru vorba bătrânelor: „anul şi cârlanul”. Aşa se spune despre femeile care nasc în fiecare an. Dar trimiterea e tot la vreme, ce să faci? Stai de vorbă!

Făurar cu frigu
Scoate din lăzi cîştigu.
Banii îi strângi câte unul
Şi-i risipeşti cu pumnul.
Nu-i laşi să ruginească,
Vrei ca toţi să lucească.
Te joci cu ei şi-i mâni,
Să umble din mâni în mâni.

 

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune