Diana-Silvia Solkotovic este o tânără româncă stabilită din 1990 în Serbia. Este absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Economice  şi a Facultăţii de Litere din cadrul  Universităţii din Craiova. “Am devenit, din 2013, prima profesoară de limba română atestată de statul sârb pentru Serbia de Răsărit“ – ne-a declarant, motivând astfel pasiunea pentru cultivarea limbii şi culturii române. Soţul său, Boris, absolvent de TMC la Craiova, este timocean şi în familie vorbesc româneşte. Diana a continuat să studieze folclorul românilor din această zonă şi a susţinut teza de doctorat la Facultatea de Litere din Craiova cu o temă despre folclorul românilor din Serbia de Răsărit. Istoria predării limbii române în şcolile din Serbia este o poveste impresionantă din perspectiva profesorului de origine română, acreditat de statul sârb. Ne-a conturat într-o pagină memorialistică acest parcurs sinuos în păstrarea identităţii culturale: „Lecţiile de limba română au început în anul şcolar 2013-2014, după tentativa Ministerul Educaţiei şi Învăţământului care a primit sarcina de la Guvernul Serbiei de a corecta imaginea negativă în problema minorităţilor, şi care, necrezând că o să existe un interes deosebit, a aprobat în 2012 anchetarea părinţilor în vederea înscrierii copiilor la obiectul facultativ: limba maternă. Rezultatul a luat prin surprindere pe toată lumea: pe conducători şi pe minoritari: aproape 2 000 de înscrieri de la „bobocei” până la cei din anii terminali de liceu în Serbia de Răsărit. Iar cei mai mari proveneau de la liceele sanitare, tehnice, teoretice, economice până la şcolile profesionale şi şcoala de muzică. Nici Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, nici Consiliul Naţional al Minorităţii Române din Serbia şi Consiliul Naţional Vlah nu erau pregătiţi cu cadre specializate în regiune. A fost o surprindere pozitivă pentru organizaţiile care se ocupau de ani de zile cu problematica drepturilor minoritarilor. Surprindere pentru filologi şi oameni educaţi, pentru că poarta s-a deschis şi pentru ingeniozităţi politice, cum le numesc unii, sau pentru ignoranţă şi lipsă de interes în domeniul realităţii pe teren, cât şi de profesionalism, cum consideră alţii printre care mă număr şi eu. Mă refer la mult-discutata temă a noii limbi propuse, cea „vlahă”, pentru care Ministerul, în urma protestelor, a acceptat să denumească obiectul facultativ propus „Graiul vlah cu elemente ale culturii naţionale” care a apărut pe listă alături de „Limba română cu elemente ale culturii naţionale”, cât şi de limbile bulgară şi romă. În ceea ce priveşte alegerea profesorilor, Consiliul Naţional al Minorităţii Române a alcătuit o listă de propuneri, din care Ministerul a aprobat cinci cadre care să se ocupe cu predarea limbii române la Zajecar, Negotin şi Kladovo, cât şi în satele afiliate acestora pentru cei 1 670 de elevi care au optat pentru aceasta. În schimb, pentru graiul vlah, Consiliul Naţional Vlah a eliberat într-o după-amiază 60 de certificate pentru profesorii de limba vlahă în sala unei pizzerii pentru cei 280 de elevi înscrişi. Deşi Legea învăţământului precizează clar condiţiile necesare predării într-o şcoală, Ministerul a trebuit să o încalce, întrucât secţie de filologie în vlahă nu există nici la liceu, nici la facultate. Mai mult, graiul vlah există doar în forma orală, transmis exclusiv pe această cale nici de biserică, nici de şcoală, ci de familie. Şi în special prin intermediul obiceiurilor. Cu această ocazie, membrii Consiliului Naţional Vlah şi-au descoperit veleităţile filologice şi, în afară că au creat un sistem ortografic dublu, latin şi chirilic, adaptat încadrării fonetice (fiecare având câte 35 de caractere) au şi tipărit manuale şcolare şi o gramatică în limba vlahă, alături de un dicţionar vlah-sârb. Pentru limba română există manualele din Voivodina. Grele pentru cei mici care încep să înveţe la şcoală alfabetul latin în cel de-al doilea trimestru al clasei a doua, grele pentru cei mari, pentru că majoritatea textelor sunt preluate din opere clasice, care abundă în arhaisme şi regionalisme, altele decât cele ale graiului local.

Din 2013 până în momentul de faţă, grupele pentru limba română s-au făcut în funcţie de numărul de copii, nu de vârsta acestora. Astfel, pentru a fi 15 (minimul admis), am avut grupe la licee formate din combinaţii clasa a IX-a cu a XII-a, separat a X-a şi a XI-a, sau chiar din toţi anii, de la a IX-a la a XII-a, iar la şcolile generale, de obicei, de la clasa  I la a IV-a şi de la a V-a la a VII-a, sau chiar de la clasa I la a VIII-a. Am fost întrebată dacă se poate preda limba română la un nivel academic în Serbia de Răsărit. Aşa cum spuneam, cu clasele I şi a II-a conform regulamentului nu se poate citi şi scrie cu folosirea alfabetului latin, iar când în grupă sunt copii de la 6 la 14 ani e greu să reuşeşti un nivel academic, mai ales când e vorba de un număr de 28 de elevi, cu care să se lucreze simultan. În plus, nivelul de cunoaştere a limbii române este diferit, unii folosind curent limba română acasă, alţii învăţând pentru prima oară să spună Bună ziua!

Deci, ce înseamnă o oră de limba română? Înseamnă construirea vocabularului. Înseamnă învăţarea literelor specifice alfabetului român şi uneori chiar a majorităţii celorlalte, întrucât alfabetul latin este folosit doar la limba engleză în afară de semestrul al doilea al clasei a II-a. Înseamnă cântece pentru cei mici, apoi poveşti. Înseamnă multe ore de pregătire a manualului. Când au început orele, directorii liceelor mi-au pus întrebarea: Ce înseamnă elemente de cultură naţională? În cadrul orelor destinate culturii naţionale le prezint sărbătorile cu specificul lor în România şi îi pun să-mi vorbească despre cum se desfăşoară ele în familia lor. În plus, există o oră în care prezint geografia României, iar la cei mari şi o oră de istorie. Lecţiile pe care le-am alcătuit pentru cei mari au structura cursurilor de limbi străine, care cuprind dialoguri desfăşurate la liceu, la facultate, pe timpul deplasărilor, la cumpărături, la masă, în vacanţe etc, iar pentru cei mici, care se desfăşoară preponderent oral, elementele de bază ale vocabularului: prezentare, saluturi, numere, culori, animale, mâncare etc.

Momentul în care am avut confirmarea că am realizat ceva prin predarea limbii române a fost când pe stradă au început să mă salute copiii în româneşte, uneori chiar şi cei care nu-mi sunt elevi, iar când pe holul liceului au început să şi vorbească cu mine în română, am fost încântată. Cu timpul a devenit un fapt obişnuit ca elevii să-mi povestească despre cât de bine s-au descurcat în week-end la cumpărături la Severin sau Craiova, în vacanţe sau ca studenţi în România. „

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune