Autorităţile de la Bruxelles se bazează pe inovarea tehnologică.

Günther Hermann Oettinger ia în calcul realizarea proiectului pieţei digitale unice până la sfârșitul acestui an.

Comisia Europeană a publicat un raport în care a descris succesele economice ale Uniunii Europene. Documentul evidențiază, în special, atractivitatea investițională a organizației, precum și ratele de creștere stabile ale PIB-ului țărilor europene. În ceea ce privește perspectivele, sarcina principală a Uniunii Europene trebuie să fie acum crearea condițiilor pentru inovarea tehnologică, consideră autorii raportului.

„Cele 27 de țări ale Uniunii Europene și din zona euro i-au surprins pe economiști prin ritmurile neașteptate de redresare după recesiunea economică, iar previziunile sugerează că această recuperare va fi durabilă în viitorul apropiat“, arată raportul „Europa s-a întors“, publicat pe site-ul web al Centrului european al strategiei politice.

Documentul subliniază faptul că rata de ocupare a forței de muncă în Uniunea Europeană este la cel mai înalt punct din istoria sa, iar reformele pentru consolidarea economiilor UE, după criza financiară din 2007, „dau roade”. Ritmul creșterii anuale a PIB-ului real al UE, remarcă autorii acestui raport, a depășit pragul de 2%. Astfel, organizația a reușit să depășească Japonia și Statele Unite ale Americii la acest indicator.

În plus, potrivit previziunilor, rata de creștere a PIB-ului UE nu va scădea sub nivelul actual nici în următorii doi ani.

„Intensificarea ratelor de creștere este cuprinzătoare, durabilă și va aduce beneficii tangibile majorității companiilor și gospodăriilor”, se afirmă în document.

Ratele de creștere ridicate din Uniunea Europeană sunt combinate cu un nivel adecvat de bunăstare. „Ținând cont de standardele mondiale, societățile europene sunt prospere și incluzive, au reușit, de asemenea, să creeze cele mai generoase sisteme de protecție socială din lume”, se afirmă în raport.

Uniunea Europeană atrage, de asemenea, mai multe fonduri din partea investitorilor străini, decât orice altă piață din lume. Astfel, în 2016, cele 27 de țări din UE au reușit să atragă investiții de 424 de miliarde de euro, în timp ce Statele Unite ale Americii – 394 de miliarde de euro. „Fluxul investițiilor directe în UE a jucat un rol important în creșterea productivității muncii, în consolidarea competitivității și eficienței economiei europene”, afirmă Comisia Europeană.

În același timp, forța economiei Uniunii Europene constă nu numai în cererea internă, ci și în atragerea investițiilor. Potrivit datelor Comisiei Europene, în 2016, ponderea exporturilor în structura PIB-ului UE a fost de aproape 50%. Acest lucru indică o semnificativă consolidare a competitivității țărilor comunității europene pe arena mondială.

Un rol important în succesul Uniunii Europene, în calitate de exportator, a fost jucat de politica comercială a Bruxelles-ului. Până în prezent, comunitatea a utilizat 45 de acorduri de liber schimb, care acoperă 76 de țări. Și în acest an, UE a aprobat în cele din urmă un acord privind eliminarea barierelor comerciale cu Japonia. Între timp, Comisia Europeană negociază noi acorduri cu uniunea sud-americană MERCOSUR, precum și cu Filipine.

Succesul economic este demonstrat nu numai în țările din Europa de Vest, ci și de membrii comunității est-europene, care au aderat la UE după 2004.

De exemplu, dacă în anul 2000, PIB-ul mediu al țărilor din Europa Centrală și de Est era puțin peste 50% din PIB-ul mediu al Uniunii Europene în ansamblul său, această cifră depășește acum 60%. „Până în prezent, țările din Europa Centrală și de Est sunt liderii europeni și mondiali într-o serie de domenii: Estonia – în tehnologii digitale, Polonia – în IT, Republica Cehă, Slovacia și România – în construcția de mașini“, a subliniat documentul Comisiei Europene.

Vorbind despre perspectivele comunității, cele 27 de țări trebuie să se alăture cursei mondiale a inovațiilor digitale, notează Comisia Europeană. Pași în această direcție au fost deja făcuți. Astfel, în anul 2016, țările Uniunii Europene au cheltuit în medie cu 7% mai multe fonduri pentru cercetare și dezvoltare, decât în anul ​​2015. Iar investițiile în sectorul tehnologic din 2017 s-au ridicat la 11,7 miliarde de euro – deci, de cinci ori mai mult decât în ​​2011.

De asemenea, Bruxelles-ul şi-a stabilit ca obiectiv pentru punerea în aplicare a proiectului de creare a unei piețe unice pentru serviciile digitale, care include 25 de propuneri.

Günther Hermann Oettinger, comisar european pentru buget şi resurse umane, a precizat că autorităţile de la Bruxelles vor pune în aplicare toate cele 25 de propuneri până la sfârșitul anului 2018. Crearea unor reguli unice, concurenţiale şi echitabile în mediul on-line pentru participanții pieței unice europene, aşa cum se menționează pe site-ul web al Comisiei Europene, în viitor, le-ar putea aduce suplimentar 415 miliarde de euro venituri anuale.

„Din punct de vedere economic, Uniunea Europeană rămâne desigur un jucător puternic și promițător, factorii de creștere rămân în comunitate“, a spus, pentru „Nezavisimaia Gazeta“, Alexandr Tevdoi-Burmuli, profesor asociat la Catedra pentru integrare europeană din cadrul Institutului de Stat pentru Relaţii Internaţionale de la Moscova.

Expertul a adăugat în acest context că există încă provocări pentru Uniunea Europeană, printre care lipsa controlului Bruxelles-ului asupra bugetelor țărilor din zona euro, îmbătrânirea populației și pierderea locurilor de muncă din cauza robotizării.

„Însă trebuie să se dea strategilor UE tributul cvuvenit: de regulă, ei încearcă să rezolve problemele înaintea timpului“, a concluzionat Alexandr Tevdoi-Burmuli.