Centrul cultural „Jean Constantin” a fost reabilitat şi este gata de inaugurare, susţin autorităţile judeţene.

Conform declaraţiei preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, acesta nu a fost deschis încă deoarece este necesară o structură organizatorică de personal:

„Centrul «Jean Constantin» este gata, puteam face inaugurarea și luna aceasta, dar am vrut să fim pregătiți 100%. Mai avem de schimbat doar organigrama, în rest noi suntem gata la ora actuală“. A dat asigurări președintele CJ Constanța.

Ţuţuianu a precizat că inaugurarea Centrului va avea loc în luna februarie.