Colegiul Național ”Alexandru Papiu Ilarian” din Tîrgu-Mureș a câștigat proiectul ”EduPapiu – un pas în viitorul meu”, care se adresează elevilor de gimnaziu și liceu.
Acesta își propune să le arate copiilor că școala poate fi și altfel și să încerce totodată să le dezvolte abilitățile cheie pentru a reuși în viață.
Pentru a încuraja mișcarea, în curtea școlii vor fi instalate niște ”tatuaje” pe asfalt, harta României, busolă, șotron, și un desen pentru săritura în lungime.
Alți 100 de elevi vor putea participa la workshopurile de robotică, pentru care deja s-au achiziționat chituri de construcție, urmând ca aceștia să construiască roboți și să îi programeze.
Pentru cei mai mari vor fi organizate workshopuri de dezvoltare personală prin joc.
Coordonatorul proiectului, Sanda Bogdan:

Încercăm să dezvoltăm autocunoașterea, stima de sine, încrederea în ei și, în același timp, încercăm să le deschidem posibilitatea de a descoperi o altă lume, adică nu numai lumea rigidă a orelor, încercăm să le arătăm că se poate face în interiorul școlii și altceva, mult mai plăcut, mult mai interesant, ceva care realmente poate să îi pasioneze și să îi ajute.”

În toate activitățile vor fi antrenați voluntari din rândurile elevilor, a explicat Sanda Bogdan:

În același timp noi căutăm și voluntari dintre elevii care au experiență și doresc să fie voluntari, încercăm cu aceia să facem în prealabil niște pregătiri ca, în momentul când ne ducem direct la workshop-uri, nu noi, profesorii, să fim cei care îi îndrumăm, ci chiar colegii lor. Să fie o atmosferă mai relaxantă și să simtă că, prin faptul acesta, se ajută între ei.”

Proiectul a câștigat o finanțare de peste 40.000 de lei în cadrul Programului de granturi „Raiffeisen Comunități”, care a avut loc în perioada 3 iulie-15 septembrie.