El conține două spice de grâu care au în fundal un tricolor, zeroul din mijlocul cifrei 100 este asemănător steagului decupat afișat în perioada revoluției din 1989, iar sub anii 1918-2018 stă scris ”Recunoștință”. Primarul Dorin Florea a explicat că acel ”zero” simbolizează faptul că României îi lipsesc teritorii precum Basarabia și Bucovina.
El a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă, că logoul aniversar va fi afișat la toate manifestările Primăriei dedicate Centenarului:

Definesc ”zero”-ul din centru ca fiind gol, pentru că eu consider că trebuie să existe un semnal care se va da în cinstea celor 100 de ani de recunoștință, să fie însoțiți și de ceea ce lipsește României la 100 de ani. Deci la 1 decembrie s-a făurit cu România întreagă. Această clasă politică, vorbesc de cei de la vremea respectivă, a negat și au considerat nul pactul Ribbentrop-Molotov. Ca atare, teritoriile românești, certificate prin tratatul de pace din 1920, trebuie să revină exact acolo unde cândva au fost. Deci, Basarabia și Bucovina să înțeleagă că avem ceva de înfăptuit ca recunoștință pentru cei care ne-au făcut cadou România întreagă, rotundă.”

Dorin Florea a prezentat un album al Tîrgu- Mureșului și al județului Mureș, editat de primăria municipiului.
Acest album foto conține câteva sute de imagini reprezentative ale județului, cu scurte explicații în limbile română, engleză, germană și maghiară și va fi utilizat în acțiuni de protocol.