Primăria Brașov a semnat un nou contract de finanţare nerambursabilă de la UE în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro.
Finanțarea a fost obţinută prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, pentru proiectul ,,Investiţii pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii silvice în fondul forestier proprietate publică a Municipiului Braşov”.
Scopul acestui proiect este de a accesibiliza fondul forestier deținut de Municipiul Brașov în vederea asigurării continuității tratamentelor silvoculturale și lucrărilor de îngrijire a arboretelor cât și a recoltării de produse de masă lemnoasă, acces în caz de incendii dar şi pentru a putea dezvolta activităţile de agrement din această zonă, în principal cele legate de drumeţii.

,,După ce proiectul anterior, care a vizat amenajarea drumului forestier Crucur din Noua, şi-a dovedit utilitatea, inclusiv pentru activitatea de agrement, semnarea acestui contract de finanţare înseamnă accesibilizarea unei noi zone, care face legătura între Pietrele lui Solomon şi Valea Răcădăului. Mă bucur că am reuşit să semnăm acest contract prin intermediul A.F.I.R. (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale), mai ales că finanţarea nerambursabilă acoperă 100% din costurile eligibile“, a declarat primarul Municipiului Brașov, George Scripcaru.

Proiectul își propune dezvoltarea rețelei de drumuri forestiere din fondul forestier al Municipiului Brașov, obiectivele sale fiind reabilitarea drumurilor forestiere: Baer (3,167 km în zona Săcele), Pârâul Cailor (2,631 km în zona Săcele), Roșca (2,600 km în zona Săcele), Valea Căldării (1,243 km în zona Cristian), precum și construirea unui drum forestier nou, Gorița (11,003 km), ce va face legătura între Valea Răcădăului și Valea Putredă din Schei.
Suprafața deservită de proiect este de aproximativ 2.900 ha, iar lungimea totală a drumurilor forestiere care fac obiectul finanțării este de peste 20,6 km.