Ziua de miercuri a adus două premiere importante pentru minorităţile sexuale din Europa şi Statele Unite.

Astfel, Curtea Constituţională federală a Germaniei a decis că al treilea sex trebuie recunoscut legal încă din momentul in care bebelusul vine pe lume.

Asadar, până la sfârşitul anului viitor, Parlamentul trebuie să adopte o lege care să ofere opţiunea celui de-al treilea sex în registrele de naşteri.

Decizia a venit după ce o persoană care se defineşte “de sex intermediar” a dat în judecată statul pentru discriminare.

Pe de altă parte, peste Ocean, un transsexual a câştigat pentru prima oară un fotoliu în deputat. O candidată democrată care s-a născut bărbat şi şi-a schimbat sexul a câştigat alegerile pentru Camera Delegaţilor, in Congresul statului Virginia.