Aproximativ 96% dintre salariaţii din Sănătate sunt împotriva transferului contribuţiilor angajatorului în salariul de bază al angajatului, iar 85% dintre ei consideră necesară declanşarea grevei generală, potrivit concluziilor unei consultări publice a salariaţilor din sănătate, comandată de Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România.

Federaţia sindicală „Solidaritatea sanitară” anunţă că se opune măsurii avute în vedere de guvern de a transfera contribuţiile angajatorului în salariul de bază al angajatului. Aceasta este, de altfel, principala nemulţumire a sindicatelor din această federaţie, motiv pentru care precizează că se alătură demersului marilor confederaţii de a face grevă generală la sfârşitul lunii.

O altă problemă cu care se confruntă sindicatele din acest domeniu este reducerea sau chiar eliminarea sporurilor pentru condiţiile de muncă, cele pentru orele suplimentare şi gărzi, se arată într-un comunicat al federaţiei. Sindicaliştii consideră că aplicarea noii Legi a salarizării va avea efecte negative asupra veniturilor angajaţilor bugetari şi se declară nemulţumiţi de rezultatul recentelor negocieri cu guvernul pe această temă. Executivul a reprogramat pentru luni şedinţa de ieri în care urmau să fie discutate noile prevederi fiscale. Amânarea a fost motivată de faptul că mai multe proiecte aflate pe ordinea de zi nu aveau avizele necesare.