Scopul acestei campanii este de a ajuta familiile defavorizate să aibă Sărbători de Iarnă mai frumoase.
Asociația „Aici pentru Tine” lansează pentru al treilea an consecutiv, Campania „Împreună de Sărbători”, prin care invită brașovenii să sprijine copiii aflați în medii defavorizate și familiile acestora din Brașov și împrejurimi.

„Nu fi indiferent, iar de sărbători îndreaptă-ți atenția și către ei… cei care au mai puțin decât noi, către cei care poate nu au apă potabilă, electricitate, iar de o masă de Crăciun nici nu poate fi vorba. Împreună putem oferi dragoste și lumină în casele celor nevoiași. O fi oare un efort prea mare? Cu toții avem acasă haine pe care nu le mai purtăm, jucării și cărți pe care le putem dona. Lucruri ce nu ne mai sunt folositoare, altora le-ar prinde bine. De asemenea, alimentele neperisabile sunt bine-venite“, spun reprezenetanții Asociației „Aici pentru Tine” , organizatorii campaniei „Împreună de Sărbători”.

Brașovenii care doresc să facă donaţii sunt aşteptaţi până pe 15 decembrie, la sediul Asociației „Aici pentru Tine”, pe Strada Toporașului nr.7.
Campania de anul trecut a ajuns la peste 250 de cazuri sociale, prin implicarea brașovenilor, al firmelor și a sponsorilor.