Peste 5.500 de hectare de pădure din cele 70.313 existente la nivelul judeţului Satu Mare, sunt nepăzite.

Suprafeţele împădurite de pe 64.813 hectare sunt administrate de opt ocoale silvice, care asigură paza acestora în vederea prevenirii şi combaterii tăierilor ilegale.

Suprafeţele nepăzite se află la discreţia hoţilor, cele mai multe tăieri ilegale fiind constatate în aceste zone, precizează Adrian Trela din partea Romsilva Satu Mare:

Foarte multe tăieri ilegale au loc de pe suprafeţele împădurite care nu sunt în pază. Însă, în conformitate cu ultimele modificări aduse Codului Silvic şi aceste suprafeţe urmează să fie preluate în pază de ocoalele silvice.

Ne aşteptăm ca proprietarii acestor suprafeţe să considere preluarea în pază ca o naţionalizare, dar nu este aşa. Modificările legislative prevăd obligativitatea proprietarului de-a deţine un contract de pază dacă doreşte să efectueze tăieri.