Lucrările la Centrul balnear din staţiunea Borsec sunt destul de avansate, dar investiţia, care are rolul de a relansa turismul în zonă, nu va fi finalizată în acest an, aşa cum se estima, ci doar anul viitor .
Primarul staţiunii Borsec, Mik Jozsef, a declarat joi, pentru AGERPRES, că lucrările sunt realizate în proporţie de 75-80 la sută, dar intervin probleme legate de realizarea construcţiei, la care se adaugă şi faptul că iarna nu se va putea lucra decât în mică măsură.
Se preconizează că patru dintre cele nouă corpuri de clădire vor fi finalizate complet în două săptămâni, iar la amenajarea exterioară se va lucra în acest an atât cât vremea va permite.
Centrul balnear va cuprinde, în final, o bază de tratament şi un centru wellness, are o suprafaţă de 2.900 metri pătraţi şi o capacitate de 1.000 persoane pe zi vara şi 700 în timpul iernii.