Poliţiştii au aplicat aproape 700 de amenzi şi au depistat 390 de elevi care absentau de la cursuri în cadrul acţiunilor desfăşurate luna trecută pentru creşterea siguranţei în şcoli şi licee. S-a intervenit în cazul a 75 de sesizări primite la numărul de urgenţă 112.

Totodată, oamenii legii au făcut peste 1 600 de controale asupra modului în care este asigurată paza obiectivelor, în 160 de cazuri fiind dispuse măsuri de remediere a deficienţelor. Au fost organizate mai multe acţiuni preventive la care au participat profesori, elevi, părinţi şi poliţişti.

Potrivit unui comunicat de presă, peste 6 400 de reprezentanţi ai forţelor de ordine au acţionat zilnic în apropierea unităţilor şcolare.