Potrivit acesteia, Banca Europeană de Investiţii va oferi un împrumut de 7 milioane şi jumătate de euro companiei GreenFiber International pentru a finanţa un proiect în domeniul reciclării şi economiei circulare.

Acţiunea are sprijinul Fondului European pentru Investiţii Strategice, care este componenta principală a Planului de investiţii pentru Europa, aşa-numitul Plan Juncker.

Proiectul va sprijini crearea a 280 locuri de muncă şi va mări volumul de deşeuri colectate şi procesate cu peste 50.000 de tone pe an.

De asemenea, în cadrul Iniţiativei pentru IMM-urile din România, Fondul European de Investiţii va semna trei noi acorduri cu BRD-Groupe Société Générale, ING şi Libra Internet Bank, care vor facilita accesul la finanţare pentru aproximativ 300 de IMM-uri şi companii de tip start-up, interesate să îşi dezvolte afacerile.