Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” a decis să declanșeze o serie de acțiuni de protest. Pe lista principalelor revendicări se recăsesc blocarea transferului taxelor sociale de la angajator către angajat și modificarea legii 62/2011, pentru deblocarea negocierii și încheierii contractelor colective de muncă.

Într-o primă etapă, planul de acțiune cuprinde, în perioada 25-29 septembrie, acțiuni de pichetare sau miting în fata prefecturilor de județ, solicitări pentru convocarea Comisiilor de dialog social județene pentru înaintarea și susținerea revendicărilor.

Liderul filialei Mureș a Confederației Naționale Sindicale ‘Cartel Alfa’, Markos Gyorgy, a arătat că, cel mai probabil, în județul Mureș se va organiza o acțiune de pichetare a Prefecturii:

”Noi pregătim o acțiune de protest care se va desfășura săptămâna viitoare în perioada 25-29 septembrie. În fiecare zi vor fi județe unde se vor organiza pichetări sau miting, în funcție de cum decid sindicatele din bază. Pe data de 4 octombrie avem mitingul de la București. Noi suntem programați pe data de 29, miercuri vom avea ședința consiliului de coordonare a filialei și acolo vom decide desfășurarea acțiunilor la nivelul județului Mureș.”

În București, pe 4 octombrie va avea loc un miting în Piața Victoriei, începând cu orele 11,00.
În cazul în care Guvernul menține propunerea de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat în propunerea de buget pentru 2018, sindicatele amenință cu un conflict social de amploare.

Raluca Creţ