Este un program-pilot la nivel național, lansat de Fundația Comunitară Mureș în colaborare cu Poliția Rutieră, și care se va finaliza în februarie 2018.

Programul este axat pe siguranța rutieră pe bicicletă, care va fi implementat în liceele murețene prin disciplina opţională: “Educație pentru siguranță”.

Directorul Fundației Comunitare, Gál Sándor a arătat că în cadrul programului a debutat ”Săptămâna mobilității”, prin organizarea unor mașuri pe biclcletă.

Numite ”Critical Mass” și ”Junior Critical Mass”, la acestea au participat peste 1.000 de bicicliști adulți, respectiv peste 400 de copii.

”Pentru copii, în cadrul ”Junior Critical mass”, ne-am axat pe activitatea în trafic, jocuri legate de circulație și marșul micilor bicicliști din centrul orașului. Pentru adulți, am avut ”Pedealează pentru un scop bun”, o activitate de strângere de fonduri pentru biciclete fără pedale pentru mai multe grădinițe. Pentru adulți am organizat 9 puncte în oraș, pe care participanții să le viziteze. Marșul pentru bicicliști ”Critical mass” începe în centrul orașului, Piața Victoriei și se va termina pe malul Mureșului.”

Tot în cadrul programului ”Educație pentru siguranță”, până miercuri are loc campania ”Breakfast4Bikers”, de informare a biciclistilor.

Gál Sándor a explicat că în fiecare dimineață, între orele 7.00 și 9.00 în 4 puncte fixe și 3 mobile din Tg. Mureș, se vor oferi bicicliștilor care merg la serviciu o cafea și un croissant.

Valeriu Russu