Christoph Daum a fost demis joi seara din funcția de selecționer al României, se anunță site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.

Decizia FRF vine după ce echipa națională a ratat calificarea la Campionatul Mondial de anul viitor.

„În urma recomandării Comisiei Tehnice a Federației Române de Fotbal, președintele Răzvan Burleanu și selecționerul Christoph Daum au convenit încetarea colaborării înaintea ultimelor două partide din preliminariile CM 2018, cu Kazahstan și Danemarca. Acordul părților își va produce efectele după validarea acestuia de către Comitetul Executiv, conform prevederilor statutare în vigoare” se arată în comunicatul FRF.

Sub mandatul Christoph Daum, naționala României a înregistrat două victorii, trei egaluri și trei înfrângeri în meciurile oficiale, ratând astfel calificarea la Campionatul Mondial din Rusia.