O prioritate pentru administraţia publică a comunei Cornereva este modernizarea şcolii profesionale agricole, care funcţionează de doi ani de zile şi pregăteşte elevi pentru activităţile agricole din comună.

„Am prins o finanţare şi asta ne bucură, pe fonduri europene şi o să facem o şcoală modernă, cu toate dotările, în satul Bogâltin. Reabilităm tencuielile, schimbăm acoperişul, sălile de clasă vor fi toate refăcute, vor fi dotate cu mobilier, cu toată aparatura pentru laboratoarele care ne trebuie pentru şcoala profesională, în general cam tot se va schimba!”, ne-a declarat Nicolae Novăcescu – primarul comunei Cornereva.

La noua şcoală agricolă sunt aşteptaţi să vină elevi din tot judeţuL, nu doar din zonă!

„Noi chiar ne dorim să vină elevi şi din alte părţi, este deschisă pentru toată lumea, poate să vină oricine! Ne bucurăm că avem elevi, acesta era pericolul să nu putem să avem continuitate, dar în clasa a XI.a vor veni anul viitor 21 de elevi, în clasa a X-a sunt 17 elevi, iar în clasa a IX-a sunt 16 elevi! Valoarea investiţiei este de aproximativ 400.000 EURO şi eu sper ca lucrările să fie finalizate anul viitor! Să vedem cum decurge procedura cu licitaţia, s-ar putea ca şi anul acesta să putem demara lucrările!”, ne-a precizat edilul-şef al comunei Cornereva.

Paul-Sever Smadu