Ministerul Mediului aşteaptă avizul Academiei Române în privinta ordinului care stabileşte o cotă de intervenţie în cazul animalelor sălbatice mari care atacă şi pun în pericol vieţile oamenilor.

Ministrul Graţiela Gavrilescu a explicat că este vorba de o limită de 145 de carnivore mari care nu reprezintă o cotă de vânătoare.

Ea a mai spus că nu va renunţa la acest ordin, indiferent de protestele organizaţiilor de mediu.

Derogarea de la interdicţia de a vâna carnivore mari protejate prin reglementări europene a apărut după ce sute de persoane din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş au protestat, luna trecută, la Bucureşti, pentru acordarea dreptului de a vâna urşi.

Proprietarii de stâne şi cei care au gospodării în apropierea pădurilor se plâng că atacurile urşilor s-au înmulţit, întrucât numărul acestora a crescut foarte mult în ultimii ani, iar animalele nu au hrană suficientă.

Sursa: RRA