Astăzi a avut loc proba obligatorie a profilului, în cadrul sesiunii de toamnă a bacalaureatului 2017. În județul Mureș s-au înscris la această probă 668 elevi din care s-au prezentat la sălile de examen 506, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Camelia Irimie-Matei:

”S-a desfășurat proba de istorie și de matematică. La această probă au fost înscriși 506 elevi. Totul a decurs fără incidente. Au absentat 162 de persoane. Dintre aceștia la istorie, la secția română au susținut examenul 40 de elevi, la secția maghiară 34, iar la matematică, la secția română 311, secția maghiară 120 și germană un elev.”

În județul Mureș sunt patru centre de examinare, două în Tîrgu Mureș și câte unul la Reghin și la Târnăveni. Anul acesta sesiunea de toamnă se desfășoară atipic. Elevii susțin mai întâi probele scrise, apoi le vor fi evaluate competențele.

Rezultatele finale, după rezolvarea contestațiilor, vor fi făcute publice în data de 6 septembrie.