Familiile din județul Bistriţa-Năsăud, ale căror locuințe au fost afectate de fenomenele meteorologice produse anul acesta, vor primi ajutoare umanitare, constând în materiale de construcții, potrivit unei Hotărâri adoptate vineri, 18 august, de Guvern.

Materialele de construcții vor fi acordate cu titlu gratuit, pentru 142 de locuinţe situate în comunele Budacu de Jos, Dumitriţa, Lechinţa, Merişelu, Prundu Bîrgăului şi Tiha Bîrgăului din județul Bistriţa-Năsăud.