Horia Colibășanu se îndreaptă spre tabăra de bază, pe traseul înspre vârful Everest. Expediția se derulează în cele mai bune condiții până în acest moment.

La sosirea în Kathmandu și-a pregătit tot echipamentul de expediție, care a fost preluat de colaboratorii săi pentru a fi dus în tabăra de bază, de unde va începe pregătirea pentru ascensiunea propriu-zisă: aclimatizare, antrenament, pregătirea alimentației și nutriției necesare pentru zilele de vârf.

În următoarea etapă, Horia va pleca din Lhasa, oraș situat la peste 3600 m altitudine, spre Shigatse, apoi spre Thingri, pentru ca în 15 aprilie să ajungă în tabăra de bază – 5200 m altitudine, undeva în jurul datei de 20 aprilie, conform programului.

Urmează aclimatizarea și ascensiunea spre vârf, după mijlocul lunii mai. În 30 mai, Colibășanu va coborî de pe munte.