Astăzi, până în jurul orei 20:00, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul Brăneşti – Fundulea, între kilometrii 32 şi 30+500 de metri, se vor executa lucrări de reparaţii (plombare) pe prima bandă a sensului de mers către Bucureşti, iar circulaţia va fi redirecţionată pe banda a doua.

Soferii sunt sfătuiți să circule cu prudenţă şi să respecte semnalizarea temporară instituită în zona.

Traficul rutier va fi intrerupt astazi si pe Podul Calafat-Vidin, intre orele 13 si 14, pentru lucrari de intretinere si reparatii.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să treacă frontiera în Bulgaria pe la Bechet, tot în judeţul Dolj.