Ziua de 21 noiembrie este celebrată în calendarul religios ca sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului şi sărbătoare populară având ca simbol lumina, în două accepţiuni: lumina ochilor (văzul) şi lumina de veci.

„Împlinindu-se trei ani de la naşterea prea curatei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi Ioachim şi Ana şi-au adus aminte de făgăduinţa lor, ca să aducă în dar lui Dumnezeu pre cel născut”[1]. Şi au dus la biserică pe „prunca cea de trei ani, prea curata Fecioară Maria”. Fiind ziua intrării în Biserică a „Bisericii lui Dumnezeu cea însufleţită”, ziua este semnificativă pentru „lumina din suflet”, pe care ţi-o dă credinţa şi „lumina ochilor”, care este copilul.

Spune mama, privindu-şi cu dragoste odorul: „Deschid ochii pe el şi vreau să-i închid pe el”. De aceea, în clipa cea de pe urmă părinţii vor să-şi vadă copiii, „să-nchidă ochii pe ei”, iar dacă ursitoarele au rupt firul vieţii copilului nefiresc şi el, copilul, s-a călătorit înaintea părinţilor, aceştia spun: „Mi s-a stins lumina sufletului”, „ochii mei sunt goi”.

Ziua de Ovidenie este ziua în care începe iarna, spun bătrânii. E Prag. Astfel se motivează şi practicile de aflare a ursitului. Şi tot din această zi fermecătoarele încep să vrăjească. De aceea se ung ferestrele cu usturoi, să se alunge farmecele.

Se crede că numai lumânarea de la Ovidenie „e bună de ursit în fântână, spre a-şi vedea soţul”.[2]

Şi cum vremea propice pentru făcut farmece începea, bătrânele ungeau uşa şi gura cuptorului zicând:

Eu nu ung uşa (sau gura) cuptorului,

Da’ ung ochii dușmanului.

Procedând astfel nu va fi vorbit de rău în lume.[3] Expresia a unge ochii cuiva cu ceva semnifică a da ceva cuiva pentru a-ţi face voia. Practica rituală susţine această semnificaţie şi prin reducţie se spune: Unge cu ceva şi câştigi!

Dar ce-i făcut cu vrajă ca prin farmec se risipeşte. Însă omul e dator să-ncerce şi bune şi rele. A unge uşa cuptorului pentru a nu te vorbi satul de rău e o credinţă, ce rău să-nsemne?

Mai „spoieşti” cuptorul, mai astâmperi năduful din suflet, mai trece-o sărbătoare. Rămâne credinţa însă că „lumina” de la Ovidenie alungă întunericul din suflet şi din Cea Lume!

25 noiembrie

Sfânta Mare Mucenică Ecaterina

Nu este răsur

Să n-aibă cusur.

Aşa este şi viaţa şi sănătatea. Greutăţile şi bolile nu ocolesc pe nimeni, dar cel mai rău e când viaţa ajunge o nebuneală, iar omul e nebun de-a binelea. Ca să nu se-abată nebuneala asupra casei, femeile, în special cele din Moldova, Bucovina respectă cu nelucru ziua de 25 noiembrie, a Sfintei Mucenice Ecaterina. Se crede că această Sfântă a fost nebună, de ceea întreaga familie trebuie să postească pentru a fi feriţi de nebuneală, e o boală de ţine şi se zice că se ia.

26 noiembrie

Sfântul Stelian

La 26 noiembrie se sărbătoreşte Cuviosul Stelian Paflagonul cel ce fiind sfinţit şi făcându-se „locaş Duhului Sfânt”, retras într-o peşteră, în care primea hrană de la dumnezeiescul înger s-a făcut doctor de boli nevindecate. În „Vieţile Sfinţilor”[4] se spune că atunci „când venea boala aducătoare de moarte şi mureau într-una pruncii, iar părinţii rămâneau fără de copii, atunci câte maice chemau cu credinţă numele acestui sfânt Stelian şi zugrăveau sfânta lui icoană, iarăşi dobândeau prunci, iar pruncii bolnavi îi scăpa de boală”. De aceea se crede că respectând ziua cu evlavie şi-nchinăciune copiii mici vor fi feriţi de boli şi cei ce-şi doresc copii vor avea.

Este o săptămână cu sărbători de știut și de respectat.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

 

[1] Vieţile Sfinţilor, III, p. 959.

[2] Artur Gorovei, Credinţe şi superstiţii ale poporului român, Bucureşti, Editura Grai şi Suflet – Cultura naţională, 1995, p. 243.

[3] Tudor Pamfile, op. cit., p. 215.

[4] Vieţile sfinţilor, III, pp. 1205-1207.