alin-oprea-talisman-foto-www-facebook-com-formatia-talisman
alin-oprea-talisman-foto-www-facebook-com-formatia-talisman

Bună ziua, cu drag tuturor celor care parcurg aceste rânduri şi ascultă muzica de suflet a compozitorului şi interpretului Alin Oprea, aniversat astăzi la Radio România Regional – Muzica Unei Generaţii Perene, membru fondator, împreună cu Tavi Colen, al formaţiei TALISMAN!

Talisman – Atât de singur (muz. şi vers. Alin Oprea), o prod. 1998 Intercont Music.

Alin Oprea s-a născut la Turda pe data de 20 noiembrie 1971 şi este semnatar al majorităţii compoziţiilor grupului Talisman. Solistul a studiat vioara şi pianul la Şcoala de Muzică din Cluj iar de la vârsta de 15 ani a cântat în trupele rock „Alpha Rock”, „Compact”, “Sin” din Cluj şi „Sfinx Experience” din Bucureşti. A absolvit, în 1995, Facultatea de Drept din Bucureşti.

 

coperta-interior-album-talisman-intercont-music-foto-q-t-raz
coperta-interior-album-talisman-intercont-music-foto-q-t-raz

 

Biografie si carieră:

Formaţia Talisman s-a înfiinţat pe data de 16 decembrie 1996, când membrii ei, Alin Oprea şi Tavi Colen, au participat la festivalul „Om Bun”, primind Marele Premiu. La doar trei luni de la lansarea single-ului „Atat de singur”, unde s-au înregistrat vânzări record, de 150.000 de exemplare pe casetă audio, grupul a fost răsplatit de producatorul Intercont Music cu „Discul de Platină”. Într-o perioadă destul de scurtă, cam un an şi jumatate de la lansare, trupa a susţinut 250 de concerte. Au urmat turnee de promovare în toată ţara, spectacole, emisiuni radio-tv, articole de presă şi s-a confirmat realizarea unui proiect artistic de succes!

talisman-foto-q-t-raz
talisman-foto-q-t-raz

 

„Întoarce-te la mine” (muz. & vers. Alin Oprea) de pe albumul Talisman (P – 1998 Intercont Music) interpretată de Talisman (Alin Oprea & Tavi Colen).

Şi anul 1999 se dovedeşte a fi un an plin de succes pentru trupa Talisman, fiind desemnată Formaţia Pop Rock a anului la premiile „Expres Muzical 1999”, după care se începe colaborarea cu trupa Phoenix. Cu această renumită trupă, Alin Oprea si Tavi Colen, imprimă maxi-single-ul „Ora Hora” şi susţin mai multe concerte în Occident.

Urmează apoi lansări dupa lansări: albumul „De ziua ta” (2000), albumul „Talisman live” (2001), albumul „Balade” (2003) şi albumul „La prima vedere” (2004).

„Bun rămas” (muz. & vers. Alin Oprea)” de pe albumul Talisman (P – 1998 Intercont Music) interpretată de Talisman (Alin Oprea & Tavi Colen).

În anul 2006, cand trupa Talisman a împlinit 10 ani de activitate muzicală, a fost lansat albumul intitulat „Pentru prieteni”, iar primul single extras este piesa „Senorita”, melodie ce a cucerit topurile de specialitate. La sfarşitul anului 2006, cei doi membri principali ai trupei Talisman, au hotărât să se despartă, trupa Talisman urmând să fie promovată în formula Alin Oprea şi cei cinci tineri instrumentişti. (http://biografii.famouswhy.ro/alin_oprea/)

 

coperta-talisman-intercont-music-foto-q-t-raz
coperta-talisman-intercont-music-foto-q-t-raz

„Amintiri” (muz. & vers. Alin Oprea) de pe albumul Talisman (P – 1998 Intercont Music) interpretată de Talisman (Alin Oprea & Tavi Colen).

 

coperta-album-talisman-intercont-music-alin-oprea-foto-q-t-raz
coperta-album-talisman-intercont-music-alin-oprea-foto-q-t-raz

 

alin-oprea-si-bogdan-dragomir-dupa-20-de-ani-de-la-debutul-talisman-targoviste2016-600
alin-oprea-si-bogdan-dragomir-dupa-20-de-ani-de-la-debutul-talisman-targoviste2016-600

După 20 de ani de la debutul Talisman, m-am revăzut cu Alin Oprea la Târgovişte, unde, în cadrul Galei laureaţilor Festivalului Concurs CRIZANTEMA DE AUR, actuala formaţie TALISMAN condusă de Alin Oprea a susţinut un recital extraordinar! Mărturisesc că l-am revăzut cu bucurie şi ne-am amintit cu plăcere momentele de început ale acestei formaţii de succes, prima întâlnire de taină cu Alin în preajma studioului Sfinx Experience (în acea perioadă Alin Oprea era chitarist solo la Sfinx Experience şi eu eram producător muzical şi director artistic al Casei de discuri „Intercont Music”), cu multe întrebări şi multe necunoscute, cu dorinţa unei realizări discografice de excepţie, cu turnee de promovare în toată ţara şi un succes răsunător pe piaţa muzicală! Mă bucur ca, dupa 20 de ani, să constat că am contribuit şi eu la succesul lor artistic şi că după acea discuţie, Alin Oprea şi Tavi Colen au ales corect şi câştigător „lozul muzical” şi au devenit una dintre cele mai cunoscute şi apreciate formaţii pop-rock ale României!

„Hai zâmbeşte „(muz. & vers. Alin Oprea) de pe albumul Talisman (P – 1998 Intercont Music) interpretată de Talisman (Alin Oprea & Tavi Colen).

La mulţi ani, Alin Oprea, sănătate şi la multe audiţii muzicale pe Radio România Regional!

Bogdan Dragomir – Radio România Regional. 

https://www.youtube.com/watch?v=OIxsTQeUB-w&list=PLxO8-C91Lp90z1q3qKN1QmkgSWZ7O7vNs&index=7