Istoricul eveniment vine la mai puțin de un an după ce a fost adoptat acordul reper și cu doar câteva zile înaintea conferinței ONU privind schimbările climatice la Marrakech, Maroc.

Vicepreședintele responsabil al Uniunii Energiei, Maroš Šefčovič a declarat: ”Suntem gata să profităm de acest impuls pentru a accelera lucrările privind tranziția la energia curată, în Uniune, dar și la nivel global. Suntem pregătiți să lucrăm la toate nivelurile, inclusiv la nivel local, pentru a aduce beneficiile acestei tranziții către cetățenii noștri.” Comisarul pentru Combaterea schimbărilor climatice și energie Miguel Arias Cañete a spus, la rândul său: „Aceasta este o zi mare pentru Europa și pentru planetă ..este timpul pentru rezultate. ”

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mina Andreeva, a reamintit  și cuvintele președintelui Jean-Claude Juncker, din momentul semnării acordului de la Paris:

UE, în ceea ce privește clima, a transformat ambițiile în acțiuni, acest acord este primul de acest gen și n-ar fi fost posibil dacă n-ar fi existat( n-ar fi fost pentru?) Uniunea Europeană.

Conferința privind schimbările climatice, se desfășoară de astăzi, vreme de 12 zile la Marrakech.

UE se așteaptă să vadă progrese privind elementele-cheie ale pachetului de la Paris, inclusiv privind accesul la finanțare pentru țările în curs de dezvoltare, deasemnea, progrese în ceea ce privește dezvoltarea și consolidarea competențelor și procesele necesare în țările în curs de dezvoltare care să pună în aplicare planurile lor climatice interne.