Această expansiune o continuă pe cea din primele trei luni ale lui 2016, când s-au înregistrat creșteri ale PIB-ului cu 0,6%, respectiv cu 0,5%.

Datele au fost publicate la sfârșitul săptămânii trecute de către Oficiul European pentru Statistică.

Cifrele Eurostat arată și că PIB-ul zonei euro a înregistrat în ritm anual o creștere de 1,6% în perioada aprilie — iunie 2016, iar Uniunea Europeană are un avans de 1,8%. O evoluție așteptată, de altfel, căci cu ocazia publicării, la începutul lunii mai, de către Comisia Europeană  a  previziunilor economice de primavară, comisarul pentru afaceri economice, Pierre Moscovici spunea:

Creșterea la nivelul Europei va rămâne pozitivă, dar moderată, la un nivel apropiat de cel al anului precedent, deci o creștere stabilă.

Din cifrele anunțate de EUROSTAT se mai observă că, în perioada aprilie- iunie 2016,  România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană( 1,5%), fiind urmată de Ungaria (1,1%), Slovacia și Polonia (0,9%).

Italia, Franta si Austria, cu toate că nu au avut creștere economică, nu au avut nici scăderi ale PIB-ului.