Trebuie să iubești locul în care te-ai născut, să simți că nu poți să te-mplinești ca destin decât culegând ceea ce este mai valoros și identitar în spațiul geografic și spiritual care te readuce la matcă ori de câte ori vrei să-ți manifești cele mai tainice imbolduri creative.

Tudor Gheorghe este un asemenea creator de frumuseți, în esență perene, dar care par irepetabile după fiecare aducere în consștiința publicului.

Născut în comuna Podari, județul Dolj, la început de Gustar 1945, Tudor Gheorghe va fi actorul care la 21 de ani juca pe scena Teatrului Național din Craiova. Va fi cel care nu se va despărți niciodată de cobza sa, cel care va îmbina într-un mod magistral cultura tradițională, căreia îi este tributar prin origini, cu valorile înalte ale poezie românești din toate timpurile. Când a apărut cu cobza singur în scena imensă a unui teatru obișnuit cu distribuția spectacolelor care să copleșească audiența, publicul a simțit enorma povară a ”menestrelului la curțile dorului” : să umple scena cu personalitatea sa, să capteze sala mare a Naționalului craiovean. Era un public select, dar legat indestructibil de rădăcinile tradiționale ale unui neam care nu vrea să se desrădăcineze. Primul rol de actor al lui Tudor Gheorghe, la puțin peste cei 20 de ani ai săi, a fost Paznicul tânăr în spectacolul lui Victor Eftimiu ”Cocoșul negru”. Probabil acesta a fost și rolul vieții sale. Paznic la curțile dorului…de folclorul românesc. Absolvent al Institutului de Teatru din București, promoția 1966, Tudor Gheorghe va rămâne în orice circumstanță scenică un mare actor. După 2 ani de studii aprofundate la Institutul de folclor al Academiei Române, Tudor Gheorghe va susține al doilea recital memorabil, după ”Menestrel la curțile dorului”, intitulat simplu ”Șapte balade”. Tudor Gheorghe va înlătura zgura amintirii de pe baladele vechi românești păstrate în arhiva Institului de folclor și le va aduce în fața publicului ca elocventă dovadă că frumusețile textelor cântecelor de altădată nu sunt umbrite de trecerea vremurilor, ci, asemeni vinurilor, sunt și mai valoroase cu cât timpul se luptă cu uitarea lor. Într-un interviu pe care l-am realizat cu ani în urmă cu un bătrân lăutar din Olt, țambalagiu și ”gurist”, Lică Militaru, am aflat răspunsul dorit la întrebarea-capcană : ”La nuntă mesenii doresc să asculte balade ?”  Și mi-a răspuns : ”Nu există nuntă fără bătrâni și nici nuntaș care să nu lăcrămeze când îi cânt balade știute sau neștiute”.

Dorind să culeagă cele mai frumoase cântece ale oltenilor, Tudor Gheorghe a început documentarea la Institutul Brăiloiu, dar nu s-a oprit aici. A bătut drumurile Gorjului, a ajuns la lăutarii vestiți, Geacu-Cătăroiu, la ceata lui Pițigoi, s-a întrecut cu ei în a cânta pentru a-i face să spună texte pe care lumea le-a uitat și așa a cules, de la ei, tezaurizatorii acestor comori inestimabile, cântece aproape uitate. Azi, după ce le-am auzit interpretate de Tudor Gheorghe parcă le știm dintotdeauna :

Tudor Gheorghe – Mărie, Mărie – din Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune

Dornic să scormonească amintiri și să nu lase uitarea să întineze memoria unor locuri cu o istorie zbuciumată va concepe un spectacol surprinzător, așa cum vor fi multe de-a lungul carierei sale :”La margine de imperii” susținut în martie-aprilie 2008 dedicat singurei regiuni din această țară care a fost sub mai multe imperii. Muzica este mai puțin cunoscută, culeasă și prelucrată dintr-o carte apărută doar în limba germană. „Rumanische Volkslieder aus der Bukowina” de Matthias Friedwagner, apărută în 1938, conține 530 de partituri muzicale și versuri culese din Bucovina, între anii 1902-1916, la inițiativa Ministerului Culturii, din Viena.

Tudor Gheorghe s-a întors de fiecare dată la folclorul oltenesc și a editat albume muzicale care au făcut istorie: istoria cântecelor tuturor generațiilor: Pasăre galbină-n pene (1978), Între răsuri și trandafiri (2005). Volumele discografice devenite reper pentru cel ce a știut să ne convingă de diferența dintre rapsod și lăutar au fost cele reunite sub genericul Petrecere cu taraf : primul volum a apărut în 2002, al doilea subintitulat Trimite vorbă în 2004 și al treilea Când Dumnezeu era mai jos în 2007. Toate acestea sunt spectacole interpretate magistral, cu o forță de redare a inefabilului versului popular și cu o susținere impresionantă a unei linii melodice parcă știută și totuși parcă niciodată astfel cântată. Sunt în egală măsură cărțile de culegere de folclor ale folcloristului Tudor Gheorghe. Pentru că Tudor Gheorghe nu este numai interpretul, nu este rapsodul sau lăutarul, este intelectualul care știe să culeagă cele mai frumoase variante ale unor cântece foarte cunoscute și să le redea ca nimeni altul, aici intervenind calitățile native și cultivate ale actorului Tudor Gheorghe.

Tudor Gheorghe- Frică mi-e că mor ca mâine – din arhiva Societății Române de Radiodifuziune

Într-un interviu realizat în urmă cu aproape 15 ani l-am întrebat ce reprezintă aceste apariții discografice pentru domnia sa. Mi-a răspuns că însemnă chiar viața așa cum a cunoscut-o în satul de la marginea orașului…Și a corectat cu aplomb: ”Nu, orașul este de la marginea satului. Pentru că satul este centrul lumii”. Și fără altă vorbă a cântat:

Tudor Gheorghe: De unde vii tu, fă lele – din Fonoteca Societății Române de Radiodifuziune

Pe tatăl său l-a venerat. Ilie Tudor a fost părintele care în perioada detenției comuniste a urmărit cu dor de acasă familia care avea să pătimească pentru anii săi de carceră. Când s-a întors după ani la casa din Podari, era noapte și, ca să nu trezească pe cei dragi, s-a așezat pe prispa casei, lângă câinele care l-a recunoscut și a așteptat ivirea zorilor la cântatul cocoșilor. Așa îți iubești familia și așa pui pavăză cu gândul cel bun casei care este universul cu adevărat al lumii tale. Și în acest univers păstrător de spirit românesc și tradiții veșnic sub securea timpurilor moderne, Tudor Gheorghe a lăsat cărțile sale. Pentru că toate volumele sale discografice cu folclor al românilor sunt cărți fundamentale ale celui ce a fost pasionat culegător de folclor, interpret inegalabil și învățător pentru generațiile tinere care cunosc aceste valori inestimabile de patrimoniu imaterial prin lecțiile la scenă deschisă a celui ce este prezentat simplu: Tudor Gheorghe. Această simplitate este în fapt apanajul celebrității. Rămân în inimile noastre ecourile cântecelor lăsate spre nemurire de Tudor Gheorghe:

Tudor Gheorghe – Rădița, neichii, Rădiță – din fonoteca Societății Române de Radiodifuziune