Traficul de fiinţe umane, numit și sclavia erei moderne a fost, este și va fi un fenomen îngrijorător. Potrivit primului raport al Comisiei Europene de la adoptarea directivei privind combaterea traficului de persoane, în perioada 2013-2014, au fost înregistrate aproximativ 16.000 de victime.

Coordonatorul european pentru combaterea traficului de persoane, Myria Vassiliadou spune însă că probabil cifra reală este mult mai mare.

65% dintre victimele traficului de persoane au fost cetățeni ai Uniunii Europene. Cel puțin 15% erau copii, iar 76% – femei. Aceste statistici sunt în concordanță cu cifrele anterioare ale Eurostat. Noi ne temem că numărul real al victimelor traficului ar putea fi substanțial mai mare. Unii oameni spun că acesta este vârful iceberg-ului.

Traficul de ființe umane în scopul exploatării sexuale este încă cea mai raportată formă din Uniunea Europeană, 67% din numărul total de victime înregistrate. 95% dintre acestea sunt femei și fete.

Traficul de ființe umane în scopul exploatării prin muncă reprezintă 21% din victimele înregistrate. Restul de 12% sunt victime ale altor forme de exploatare – traficul pentru cerșit, căsătoria forțată, căsătoria fictivă sau prelevarea de organe, traficul de sugari și copii de vârstă mică pentru adopție, traficul de femei gravide pentru a vinde nou-născuții, traficul pentru producția de canabis și traficul pentru traficul sau vânzarea de droguri. Este o listă foarte lungă.

Traficul de copii este raportat de către statele membre ca fiind una dintre tendințele în creștere, cu aproape 2.500 de victime în 2013-2014.

Traficanții folosesc tehnologii noi pentru recrutarea victimelor, mai nou folosindu-se de criza economică și cea a migrației.

Statele membre au făcut progrese în ultimii ani pentru a pune capăt traficului de persoane,  însă există încă multe lacune, a mai afirmat coordonatorul european pentru combaterea traficului de persoane, Myria Vassiliadou.

Multe victime ale traficului de persoane nu sunt încă identificate, și astfel acestea nu pot fi ajutate. Asigurarea accesului necondiționat la asistență, sprijin și protecție pentru victime rămâne în continuare o provocare pentru majoritatea statelor membre. Totodată, măsurile luate pentru a preveni crima și implicit exploatarea nu s-au dovedit a fi eficiente.

Dar noi vedem progrese, statele membre au înregistrat progrese în asigurarea accesului victimelor la drepturile lor; mai multă cooperare între autoritățile europene, naționale și locale, mai multe echipe comune de anchetă și în cele din urmă reducerea decalajului în acțiunile legislative.

Avem multe provocări, dar avem și instrumentele potrivite pentru a le rezolva.

Există cel puțin zeci de mii de persoane în Uniunea Europeană care trăiesc în condiții îngrozitoare, care sunt cumpărate și vândute la fel de simplu ca și un produs, a mai precizat coordonatorul european pentru combaterea traficului de persoane, Myria Vassiliadou.

Adoptarea directivei privind combaterea traficului de ființe umane, în 2011, a fost doar un prim pas, însă acum statele membre trebuie să intensifice eforturile de a o pune în aplicare pe deplin, a concluzionat Myria Vassiliadou.