”Proiecte integrate” a fost creat pentru a implementa pe scară largă legislația privind protecția mediului și pentru a amplifica efectele finanțării planurilor de dezvoltare la nivel regional, multiregional sau național. Cele șase proiecte selectate totalizează un buget de 108,7 milioane de Euro, incluzând cofinanțarea de 63,8 milioane de Euro. Prin această investiție se pot coordona peste 1 miliard de euro, sume complementare din fondurile pentru agricultură și fondurile regionale precum și din cele naționale ori private.

Investiția anunțată de Comisia Europeană va susține proiecte din Belgia, Italia, Polonia, Finlanda și Marea Britanie.
Karmenu Vella, comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit a declarat că decizia înființării panului ”Proiecte Integrate” din programul LIFE este un exemplu de investiție directă a Uniunii Europene în calitatea vieții cetățenilor ei. Probleme majore care pot amenința mediul ori sănătatea populației de genul poluarea aerului, a apei, pierderea biodiversității, a mai adăugat comisarul Karmenu Vella, trebuie să fie abordate concordant, trebuie să servească același scop, iar ”Proiecte Integrate” răspunde exact acestei cereri.

”Proiecte Integrate” LIFE a fost creat pentru a ajuta statele membre să se alinieze normelor legislative ale Uniunii în patru domenii: natură, apă, aer și deșeuri. Principala caracteristică a acestor proiecte este viziunea integratoare, implicarea mai multor acționari și promovarea, solicitarea participării a cel puțin încă unei surse de finanțare, fie ea Europeană, națională sau privată. Alina Mrejeru reprezentând Europe Direct Arad.

Alina Mrejeru: ”Proiecte Integrate” din sub-programul pentru mediu sunt destinate aplicării pe suprafețe întinse: regionale, multiregionale, naționale ori transnaționale. Acestea urmăresc legislația europeană din strategiile de mediu, în acord cu actele emise la nivelul Uniunii ori la a autorităților naționale. Proiectele integrate din sub-programul pentru mediu vizează, în primul rând, zonele naturale (precum cele din managementul rețelei Natura 2000), pentru apă, deșeuri și aer, cu implicarea cel puțin a încă unui fond ori actant european, de stat ori privat.

”Proiecte Integrate” din sub-programul pentru schimbările de mediu sunt și ele destinate aplicării pe suprafețe întinse: regionale, multiregionale, naționale ori transnaționale dar, evident, urmăresc activități în domeniul climei, strategii ori foi de parcurs specifice cerute de legislația europeană, în special în ariile afectate de schimbare de climă. Și în acest caz, proiectele integrate din sub-programul pentru climă vizează implicarea cel puțin a încă unui fond ori actant european, de stat ori privat.

Următorul termen de depunere de dosare în programul LIFE este primăvara acestui an. Mai multe detalii despre granturi și proiecte pot fi găsite pe pagina oficială a Comisiei Europene la capitolul mediu, în cadrul programului LIFE 2014 – 2020.