Pe 25 Octombrie 1944, trupele Armatei Române, în colaborare cu cele ale Armatei Sovietice, eliberau ultima localitate din nord-vestul țării, orașul Carei, de sub ocupația nazistă. Trupele române au continuat, apoi, să lupte alături de Aliați, Uniunea Sovietică, Statele Unite și Marea Britanie, până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, dând jertfe de sânge pe câmpurile de bătaie din Cehoovacia și Austria. Însă ziua de 25 octombrie a rămas, prin tradiție ca „Ziua Armatei Române”.

Ca semn de cinstire a jertfelor aduse de Armata Română pe câmpurile de luptă ale tuturor războaielor care au jalonat istoria modernă a României, de la Războiul de Independentă și Războaiele Balcanice, de la la Războiul Întregii Neamului la cel de-al Doilea Război Mondial, până la teatrele de operațiuni din Irak și Afganistan, la Monumentul Eroilor de pe esplanada din fața Palatului Copiilor, au avut loc un serviciu religios și un ceremonial de depuneri de coroane. Au fot depuse coroane de flori din partea Președintelui României, Klaus Iohannis, a primului ministru Victor Ponta, a Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului de Interne, a Statului Major General al Armatei Române, a primarului Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, și din partea primarului general interimar, Ștefănel Marin. Au mai fost depuse coroane de flori din partea asociațiilor veteranilor de război precum și din partea Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere.

Edilul Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone a declarat, în exclusivitate pentru Bucuresti FM: „Am amplasat acest Monument al Eroilor chiar la intrarea în Palatul Copiilor și în Parcul Lumea Copiilor pentru că este bine ca cei mici, ca și părinții și bunicii lor, să își aducă mereu aminte de faptele glorioase ale înaintașilor noștri, de jertfele celor care, prin lupta lor, au construit România modernă, în care trăim noi astăzi. Numai cinstindu-ne înaintașii putem să ne construim viitorul”.

Vezi AICI ce evenimente mai au loc în Capitală cu ocazia Zilei Armatei