Teatrul German de Stat Timişoara aduce in atenţia publicului un nou spectacol de dans contemporan. De această dată este vorba despre o coproducţie a teatrului timişorean cu Centrul Naţional al Dansului Bucureşti. Premiera spectacolului are loc duminică de la ora 19:30 pe scena Teatrului German.

„Simuliert” în traducere „Simulat” este o producţie realizată în urma unui apel deschis făcut de Teatrul German de Stat Timişoara. Echipa constituită astfel este alcătuită din coregraful ardelean stabilit la Berlin Sergiu Matiş şi dramaturgul croat Mila Pavićević. Lor li s-au alăturat compozitorul Vlaicu Golcea şi scenograful Cristina Milea, din România. Distribuţia reuneşte 6 performeri, jumătate actori ai Teatrului german de stat. Spectacolul formulează întrebări cu privire la posibilele chipuri ale viitorului în era capitalismului. Scenariul post-apocaliptic îi permite autorului şi coregrafului Sergiu Matiş să simuleze posibile răspunsuri la aceste întrebări prin erorile ascunse în coregrafie, text şi teatru. Această simulare este inspirată din operele unor scriitori şi teoreticieni din sfera materialismului şi a teoriei orientate spre obiect, spun reprezentanţii Teatrului german.

După premiera de duminică, de la Timişoara, care după toate aparenţele se joacă cu casa închisă, sunt programate câteva specacole şi la Bucureşti.