Patru cetăţeni de origine siriană, bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 si 30 de ani, au fost depistaţi, azi-noapte, în staţia CFR din Păuliş, judetul Arad, transmite corespondentul Radio România, Ioan Suciu.
Cei patru au fost descoperiti de politistii Postului de Politie din localitate fără documente.  Aceştia au fost preluaţi de către poliţişti şi conduşi la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Timişoara. Cetăţenii sirieni au solicitat azil în România, autorităţile  începând procedurile legale pentru a se stabili dacă li se va acorda sau nu această formă de protecţie. Pe toată perioada analizării solicitării, cei patru vor fi cazaţi în centrul din Timişoara.