Agenda cultural-muzicală a zilei 29 Septembrie 2015

Cultură

* Regizorul şi producătorul Thomas Ciulei a decis luni ca, din 19 octombrie, să nu mai acorde dreptul de difuzare publică în România a filmelor sale şi ale tatălui său, Liviu Ciulei, din cauza „atitudinii destructive a Centrului Naţional al Cinematografiei”, a declarat acesta pentru o agenţie de presă. Excepţie de la această „măsură extremă”, cum o numeşte, vor face proiecţiile în instituţiile de învăţământ. (adevarul.ro)

* „Toţi fiii mei“ de Arthur Miller, montare de succes, semnată de Ion Caramitru şi „îmbrăcată“ scenic de o altă mână de maestru, cea a scenografului Dragoş Buhagiar, revine pe scena mare a Naţionalului bucureştean. Spectacolul „Toţi fiii mei“ după piesa lui Arthur Miller, care s-a jucat penultima oară în mai 2013, înainte ca Sala Mare să intre în renovare, şi a mai avut o reprezentaţie anul acesta, în închiderea stagiunii 2014 – 2015, va fi prezentat, mâine, de la ora 19.00. (eazi.ro)

* Seară specială la Teatrul Odeon din Capitală. Violonistul Alexandru Tomescu a fost invitatul concertului caritabil, „Pentru ca poveştile triste să aibă un final fericit”. Fondurile obţinute vor fi folosite pentru sprijinirea copiilor şi tinerilor defavorizaţi. Vioara Stradivarius şi Alexandru Tomescu nu au fost singuri pe scenă. Le-a fost alături şi tânărul Cătălin Batu. Susţinut de Fundaţia Concordia, organizatorul evenimentului, Cătălin a reuşit să-şi vadă visul împlinit. După ani de muncă a fost acceptat la Conservatorul din Viena. Până să ajungă, joi seară, în faţa publicului a avut mari emoţii în culise. (cronicaromana.net)

* La mijlocul lunii octombrie, va debuta cea de a X-a ediție a Zilelor Filmului German (ZFG), un eveniment cu tradiție, organizat anual de Goethe-Institut București. Ediția din acest an, plănuită să aibă loc în perioada 16-22 octombrie, va prilejui cinefililor din capitală întâlnirea cu o serie de filme documentare si lungmetraje de excepție: de la filme de avangardă la filme-cult, de la pelicule de debut ale tinerilor cineaști germani până la creații semnate de regizori consacrați, de la povești intime la scenarii cu largi implicaţii sociale. (cronicaromana.net)

* Joi, 1 octombrie 2015, ora 17.00, în Sala „H.H. Stahl“ a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ din capitală, va avea loc vernisajul expoziţiei de icoane şi pictură religioasă „Porţile Cerului“, al cărei curator este artistul plastic Valeriu Stoica. (romanialibera.ro)

* Miercuri, 30 septembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, scriitorul portughez Rui Zink participă la lansarea ediţiei Humanitas Fiction a noului său bestseller, “Instalarea fricii“, o inteligentă parabolă a societăţii contemporane. (romanialibera.ro)

* În cadrul manifestărilor Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, la Filiala „C.Negruzzi”, istoria românilor va fi redescoperită de la ora 14:00, în cadrul atelierului „Clubul micilor istorici”, iar de la ora 16:00, „Realităţile vârstei a III-a” vor fi dezbătute la „Clubul de socializare pentru seniori”, în cadrul programului „Drumuri printre amintiri”

* Editura Herald organizează evenimentul „Lectura ca terapie”, ce face parte din campania „Te așteptăm în librărie!” (1 august-1 noiembrie 2015), între orele 18:00-20:00, la Ceainăria Cărtureşti Verona. Invitații serii: Cristina Drăgulin, jurnalist și psiholog clinician, Tudor Călin Zarojanu, scriitor, copywriter, jurnalist, Ioana Bâldea Constantinescu, scriitor, jurnalist, moderator, Alexandra-Georgiana Andrei, PR Manager/redactor la Hyperliteratura.ro. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România București FM, Radio România Antena Satelor

* A doua ediție ediție a proiectului de dezbateri ”Marţi în Teorie” – ora 18:00, la Librăria Open Art, Str. Pitar Moș nr. 12, intrarea din Str. Arthur Verona. Invitat: Cristina Bogdan. Moderator: Vasile Mihalache

* De la ora 19:00, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică (Str. Știrbei Vodă nr. 33) va continua seria spectacolelor – conferință, moderate de Valentina Sandu – Dediu, „Round Table București”. Al doilea invitat este Aurelian Octav Popa, clarinetist, dirijor și compozitor, cu o activitate concertistică de peste 50 de ani. „Round Table București” este un proiect al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, proiect cultural finanțat în cadrul programului cultural „Ești București” oferit de ArCuB

* Artmark scoate la licitație timbrul „Cap de Bour” – ora 19:30, la Athénée Palace Hilton

* Braşov: Concertul de închidere a celei de-a 63-a stagiune a concertelor estivale de la Biserica Neagră – ora 18:00, ce îi va aduce din nou în faţa publicului pe organiştii braşoveni Paul Cristian, Hans Eckart Schlandt şi Steffen Schlandt

* Iaşi: De la ora 17:30, cu ocazia sărbătoririi a 2 ani de existență, „Meru – Artă și Comunitate” (Bd. Carol I, nr. 3, Casa cu pasaj, et. 1) organizează o seară de poezie malteză susținută de Glen Calleja, aflat într-un turneu de lectură în România (26 sep. – 10 oct.) cu selecții din volumul de poezie Outstaring Truth

* Suceava: La Galeria de Artă „Ion Irimescu” va avea loc de la ora 16:00, vernisajul expoziției de grafică – pictură, „Expo Art – 66”, prilejuită de aniversarea vârstei de 66 ani a artistului plastic Anghel-Vasile Siminiuc. Expoziția cuprinde un număr de 30 de lucrări, reprezentând Suceava Veche (lucrări ce vor fi donate Muzeului Bucovinei), peisaje, nuduri, flori și lucrări de grafică

S-a întâmplat într-o zi de 29 septembrie

* Cu 47 de ani în urmă, într-o zi de septembrie 1968, la Opera din Berlin, avea loc premiera mondială a operei “Ulisse”, de Luigi Dallapiccola; conţine un Prolog şi două acte şi a fost ultima creaţie a lui Dallapiccola pe care a compus-o în 8 ani

* Acum 32 de ani, la 29 septembrie 1983, în oraşul american Chicago, avea loc premiera mondială a operei “Symphonie No. 3”, de Witold Lutosławski, scrisă între anii 1973 şi 1983

Aniversări – Comemorări

– 1812: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Eudoxiu Hurmuzaki (Hurmuzachi), istoric şi om politic din Bucovina; luptător pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic; principala sa activitate a constat în adunarea a peste 6.000 de documente latine şi germane referitoare la români (din arhivele de la Viena, Pesta, Lemberg, dar şi din cele româneşti); după moartea sa, acestea au intrat în posesia Academiei Române, formând colecţia de documente ce poartă numele generic „Colecţia Hurmuzaki”; membru titular al Societăţii Academice Române din 1872 (m. 1874)

– 1887: A murit Iacob Mureşianu, publicist (a contribuit la apariţia „Gazetei de Transilvania” şi a „Foii pentru minte, inimă şi literatură”), poet şi om politic (susţinută activitate în vederea emancipării naţionale a românilor transilvăneni); membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1877 (n. 1812)

– 1888, 29.IX/11.X: S-a născut lingvistul şi filologul Iorgu Iordan; lucrări în domeniul lingvisticii romanice, al limbii române contemporane, al stilisticii, al toponimiei şi al antroponimiei; membru titular al Academiei Române din 1946 şi vicepreşedinte al forului (1957-1966), membru fondator, în 1925, al Societăţii Internaţionale de Lingvistică Romanică (Franţa), membru fondator şi preşedinte al Societăţii Române de Lingvistică Romanică, membru al Asociaţiei Internaţionale de Studii Hispanice, membru corespondent al Academiei Saxone de Ştiinţe din Leipzig (1958), membru al Academiei Germane de Ştiinţe din Berlin (1964), al Academiei Austriece de Ştiinţe (1966), al Academiei Bavareze de Ştiinţe din München (1968) şi membru al Institutului Mexican de Cultură (1969) şi al Institutului de Studii Catalane din Barcelona (1975) (m. 1986)

– 1899: S-a născut Ion Muşlea, folclorist şi bibliograf, unul dintre principalii fondatori ai folcloristicii române moderne; a organizat şi a condus Arhiva de Folclor a Academiei Române (1930-1948), membru corespondent al acestui for din 1947 (m. 1966)

– 1929: S-a născut Eugen Preda, publicist şi comentator de radio; primul director general al Radiodifuziunii Române după decembrie 1989 (ianuarie 1990-septembrie 1994); a lucrat la Radiodifuziunea Română din martie 1950; a scris cărţi de istorie a politicii şi a economiei contemporane, precum şi cărţi de evaluare a contextelor militare postbelice; după 1990 întreaga sa energie s-a concentrat asupra reorganizării Radiodifuziunii (m. 2000)

– 1929: S-a născut pictorul şi sculptorul Ion (Alin) Gheorghiu; membru titular al Academiei Române din 1999 (m. 2001)

– 1964: S-a născut dirijorul Camil Marinescu

– 1966: A murit poetul Marcel Breslaşu (n. 1903)

– 1992: A murit basul Nicolae Secăreanu (n. 1901). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 26 septembrie 1992

– 1997, 29/30: A murit (la Bonn) Iosif Antochi, pedagog român stabilit în Germania; a desfăşurat o susţinută activitate publicistică, abordând diferite domenii ale pedagogiei generale, istoriei pedagogiei şi pedagogiei comparate; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1914)

– 2001: A murit Gellu Naum, poet, prozator, dramaturg şi traducător (n. 1915)

– 2006: A murit Edmond Deda, compozitor, pianist, dirijor şi profesor (n. 1920)

– 1547: S-a născut scriitorul spaniol Miguel de Cervantes Saavedra (m. 1616)

– 1571: S-a născut pictorul italian Michelangelo Merisi da Caravaggio, numit după oraşul său natal Caravaggio, lângă Milano; este considerat precursor al stilului baroc şi indiscutabil unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii (m. 1610)

– 1703: S-a născut pictorul şi desenatorul francez François Boucher (m. 1770)

– 1864: S-a născut scriitorul şi filosoful spaniol Miguel de Unamuno, iniţiator al existenţialismului în Spania (m. 1936)

– 1902: A murit scriitorul francez Émile Zola (n. 1840)

– 1904: S-a născut scriitorul rus Nikolai Ostrovski (m. 1936)

– 1912: S-a născut regizorul şi scenaristul italian de film Michelangelo Antonioni (m. 2007)

– 1913: S-a născut Stanley Kramer, regizor şi producător american de film (m. 2001)

– 1920: S-a născut dirijorul ceh Václav Neumann (m. 1995) – 95 de ani

– 1922: S-a născut actrița americană Lizabeth Scott (m. 2015)

– 1930: S-a născut solistul, compozitorul, chitaristul şi actorul american Billy Strange (m. 2012) – 85 de ani

– 1930: A murit pictorul rus Ilia Repin (n. 1844) – 85 de ani

– 1931: S-a născut actriţa suedeză de film Anita Ekberg; sex-simbol al anilor ’60 datorită regizorului italian Federico Fellini (m. 2015)

– 1932: S-a născut Robert Benton, regizor, scenarist şi producător american de film

– 1935: S-a născut Jerry Lee Lewis, compozitor, interpret şi pianist american de muzică rock and roll, rockabilly şi country – 80 de ani

– 1936: S-a născut pianistul chinez Li Ming-Qiang (sau Li Min-Chan)

– 1997: A murit pictorul american Roy Lichtenstein, reprezentant important al „pop art” (n. 1923)

– 2008: A murit Konstantin Pavlov, poet şi dramaturg bulgar, nume important al literaturii bulgare a secolului al XX-lea (n. 1933)

– 2010: A murit actorul american de film Tony Curtis (n. 1925) – 5 ani

– 2012: A murit editorul american Arthur Ochs Sulzberger, fost director şi preşedinte general al „New York Times”; a condus compania de media „New York Times” timp de 34 de ani, perioadă în care publicaţia a câştigat 31 de premii „Pulitzer” (n. 1926)

* * * * * * *

-1907: S-a nãscut Gene Autry. În cariera sa a lansat 25 de piese consecutive care au ajuns în topul celor mai bune zece single-uri country. A încetat din viaţã pe data de 2 octombrie 1998.

-1935: S-a nãscut în Ferriday, Louisiana, Jerry Lee Lewis. (1958 UK No.1 & US No.1 single ‘Great Balls Of Fire’, 1957 multi million seller ‘Whole Lotta Shakin’ Goin’On’).

-1937: S-a nãscut chitaristul blues Joe ‘Guitar’ Hughes. A încetat din viaţã pe data de 20 mai 2003. În cariera sa a lucrat alãturi de muzicieni precum T-Bone Walker, BB King şi Big Joe Turner.

-1939: S-a nãscut solistul şi compozitorul Tommy Boyce. El s-a sinucis pe 23 noiembrie

-1942: S-a născut violonistul de jazz Jean Luc Ponty. Este un pionier si un incontestabil virtuoz al viorii in contextul jazz-rock-ului contemporan. El este perceput ca un adevarat inovator care si-a folosit talentul de vizionar pentru a imbogati in mod permanent muzica moderna.

-1943: S-a nãscut Manuel Fernandez, component al grupului Los Bravos.

-1948: S-a nãscut Mark Farner, component al formaţiei Grand Funk Railroad.

-1958: S-a nãscut Mick Harvey, component al grupului Nick Cave And The Bad

-1968: S-au nãscut Matt şi Luke Goss, componenţi ai grupului Bros.

-1971: S-a născut Soren “Ferris” Bueller , component al grupului Scooter.

-1981: S-a nãscut Suzanne Shaw, componentã a trupei Hear ‘Say.

Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir).