Veste rea pentru fumători. Cresc accizele la țigări, iar ei vor plăti cu 10 bani în plus pe fiecare pachet, potrivit noului Cod Fiscal, publicat deja în Monitorul Oficial.

În premieră, în 2016, vor fi taxați și cei care folosesc țigările electronice sau fumează narghilea. Pentru o sticluță cu lichid cu nicotină vei plăti mai mult. Dacă alegi instrumentele de fumat orientale, află că 1 kilogram de materie primă pentru acestea va fi mai scump cu 384 de lei.

Noua acciză, care va fi aplicată din ianuarie anul viitor, va fi în cuantum de 0,5 lei/mililitru pentru lichidul care conţine nicotină şi de 384 lei/kilogram pentru tutunul conţinut în produse din tutun încălzit, relateaza libertatea.ro.

Comparativ, pentru ţigările obişnuite, acciza pentru tutunul de fumat fin tăiat, destinat rulării în ţigarete, şi alte tutunuri de fumat este de 383 lei/kilogram. Această taxă va fi însă majorată constant în următorii ani, în raport cu inflaţia din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014-septembrie 2015, comunicată de Institutul Naţional de Statistică până la 15 octombrie.

Nivelul actualizat al accizelor va fi publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor până cel târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an. Rămân neschimbate accizele la carburanți auto, care ar trebui să scadă cu 40 de bani pe litru, însă abia în 2017.