Începutul de toamnă înseamnă pentru lumea teatrală o nouă stagiune, dar şi întâlnirea cu cei mai tineri actori în cadrul Galei HOP.

Evenimentul, ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie, s-a desfăşurat în perioada 8-11 septembrie la Costineşti, şi a adus în faţa publicului 27 de actori, absolvenţi ai facultăţilor de teatru de stat şi particulare, din Bucureşti şi din ţară, care au concurat pentru premilei de tradiţie ”puse la bătaie” de organizatorii galei.

Juraţii acestei ediţii, actriţa Maia Morgenstern, actorul şi muzicianul Tudor Chirilă, regizorul şi scenaristul Radu Jude, cântăreaţa de jazz Luiza Zan şi scenografa Iuliana Vîlsan, au desemnat următorii câştigători:

Dana Marineci, absolventă UNATC, în 2012, la clasa conf. univ. dr. Doru Ana – Premiul „Ştefan Iordache”, Marele Premiu al Galei Tânărului Actor – HOP;

Maria Teodora Filip, absolventă a UNATC Bucureşti, la clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu, promoţia 2014 – Premiul pentru cea mai bună actriţă, proba individuală;

Nicholas Caţianis, absolvent al Universităţii Hyperion, Facultatea de Arte, la clasa prof. univ. dr. Eusebiu Ştefănescu şi prof. asoc. Rodica Mandache, promoţia 2014 – Premiul pentru cel mai bun actor, proba individuală;

Cătălina Bălălău, absolventă a UNATC Bucureşti, la clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu, promoţia 2014 – Premiul special al juriului, Premiul Sică Alexandrescu.

Premiul pentru secţiunea Grup, nu a fost acordat.

Gala din acest an, cea de-a treia ediţie condusă în calitate de director artistic de regizorul Radu Afrim, a fost, în premieră, transmisă live pe site-ul uniter.ro Tot pe acest portal s-a desfăşurat şi votul publicului.

Preferinţele celor de acasă au fost: Premiul pentru cea mai bună actriţă – Corina Borş, absolventă a Universităţii „George Enescu”, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru, la clasa prof. univ. dr. Emil Coşeru, promoţia 2011, Premiul pentru cel mai bun actor – Adrian Loghin, absolvent al UNATC Bucureşti, la clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu, promoţia 2014, iar la categoria Cea mai bună trupă de actori, câştigători au fost Amelia Toaxen, Raul Hotcaş, Corina Vişinescu şi Radu Tudosie, cu spectacolul „Da Da Vacanţa!”.

Tot la iniţiativa lui Radu Afrim, importanţi oameni din cinematografie s-au alăturat Galei HOP. Pentru al doilea an consecutiv, regizorul Tudor Giurgiu acordă la Costineşti, Premiul ”Şansa!”, ceea ce înseamnă că unul dintre concurenţii Galei HOP are şansa de a face parte din programul „10 pentru FILM la TIFF”, iniţiat în 2012 de Festivalul Internaţional de Film Transilvania. Premiul a fost câştigat, aseară, de Nicholas Caţianis.

De asemenea, actriţa Dorina Lazăr oferă în cadrul Galelor HOP un premiu creat şi finanţat de ea – Premiul pentru prestanţă şi rostire scenică. Distincţia a fost obţinută anul acesta de Cosmin Dominte, absolvent al UNATC, clasa prof. univ. dr. Adrian Titieni, promoţia 2013.

Pe lângă probele de la cele două secţiuni – individual şi grup – participanții au avut ocazia să prezinte scurte show-uri în afara concursului şi, spre deliciul publicului,  să se confrunte cu colegi de generaţie, cu artişti consacraţi sau chiar cu membri ai juriului, într-o serie de lips battle.

Gala HOP oferă tinerilor actori nu doar şansa de a participa la concursul propriu-zis, ci îşi propune să fie o rampă de lansare pentru ei, motiv pentru care şi la această ediţie au fost invitaţi directori de teatre din Bucureşti şi din ţară, actori, regizori,  producători, ziarişti şi critici de teatru.

Actorii Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Bogdan Dumitrache, Dorina Chiriac, Ana Ularu, Ion Caramitru – directorul TNB şi Preşedintele UNITER, George Mihăiţă – directorul Teatrului de Comedie,  Lucian Ghimişi – directorul Teatrului Ion Creangă, Adrian Găzdaru- directorul Teatrului Excelsior, Andras Demeter – directorul Teatrului Naţional de Televiziune şi regizorul Attila Vizauer – directorul Teatrului Naţional Radiofonic au făcut parte din publicul ediţiei 2015.

Prezentatorul Galei HOP a fost actorul Alexandru Bogdan.

Evenimentul a fost organizat de UNITER şi Vox Maris Grand Resort Costineşti, finanţat de Ministerul Culturii.