Bărbatul a plătit 26 de mii de euro unui şantajist care, pe o reţea de socializare, s-a dat drept o tânără dornică de o relaţie. Era vorba, de fapt de un bărbat care a solicitat banii pentru a nu publica pozele indecente ale victimei. Şantajistul a fost reţinut pentru 24 de ore, în urma unui flagrant, spun reprezentanţii Poliţiei. „Cel în cauză a fost surprins în flagrant delict de poliţişti în timp ce ar fi primit o sumă de bani de la un bărbat în schimbul promisiunii de a nu face publice fotografii cu acesta în ipostaze indecente. Din cercetari a reieşit că, în luna noiembrie 2014, bănuitul, în vârstă de 49 de ani, şi-ar fi creat un cont fals pe o reţea de socializare şi ar fi obţinut de la persoana vătămată fotografii cu aceasta în ipostaze indecente, iar ulterior i-ar fi pretins diverse sume de bani în schimbul promisiunii de a nu face publice fotografiile”, se arată în comunicatul IPJ Timiş.

Cel în cauză va fi prezentat astăzi magistratilor cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.