UPDATE: Administraţia Prezidenţială a anunţat că şeful statului este în permanenţă informat de către Celula de criză în legătură cu situaţia românului răpit în Burkina Faso, în urmă cu aproape cinci luni.

Autorităţile de la Bucureşti confirmă că un cetăţean român apare într-o înregistrare video în care spune că a fost răpit de o grupare jihadistă din Burkina Faso şi cere să fie salvat.

Ministerul de Externe anunţă că o celulă de criză studiază în prezent autenticitatea înregistrării şi analizează în acelaşi timp acţiunile posibile pentru soluţionarea situaţiei cetăţeanului român luat ostatic.

El se numeşte Iulian Gherguţ, iar comunicatul Ministerului Afacerilor Externe precizează că familia ostaticului a fost înştiinţată.

Potrivit presei, compania minieră unde lucra ca pazic i-a anunţat răpirea din aprilie, dar primele imagini care îl arată în viaţă au fost difuzate sâmbătă, 29 august.

Din celula de criză fac parte reprezentanţi ai ministerelor de externe şi al apărării, ai serviciilor de informaţii şi ai administraţiei prezidenţiale.