Vremea redevine frumoasă după ce în ultimele zile ne-a amintit de sfârşitul de toamnă. La mijlocul săptămânii ne aşteaptă chiar 32 – 33 de grade Celsius.

„Luni, vom avea temperaturi maxime între 23 şi 29 de grade, iar marţi între 25 şi 31 de grade. Fondul vremii se menţine în general frumos, deci vor fi foarte puţine ploi undeva în nordul ţării sau la munte, şi acelea slabe şi nesemnificative. De-abia către mijlocul săptămânii viitoare ar putea să mai fie o creştere de un grad – două la temperaturi, dar vremea călduroasă nu se compară cu ceea ce am avut în urmă cu o săptămână – două”,  a declarat Dinu Mărășoiu, de la Administrația Națională de Meteorologie.