Brigada 81 Mecanizată “General GRIGORE BĂLAN” din Bistriţa va organiza marţi, 18 august, ceremonia prilejuită de primirea Detaşamentului Army Institutional Advisory Team, (A.I.A.T.) în urma misiunii executate înTeatrul de Operaţii din Afganistan.

La eveniment vor participa reprezentanţi ai eşaloanelor superioare, oficialităţi publice locale, reprezentanţi ai sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din municipiul Bistriţa, comandanţii unităţilor şi reprezentanţii militarilor din garnizoanele de dislocare la pace, familiile militarilor, invitaţi.

Activitatea va începe la ora 11.00 pe platoul Batalionului 812 Infanterie “BISTRIŢA”, cu acordarea onorului militar persoanei oficiale, se va oficia serviciul religios de către un sobor de preoţi şi vor fi rostite alocuţiuni.

Ceremonia se va încheia cu defilarea militarilor, în acordurile muzicii militare a garnizoanei Bistriţa.