2×2 este numele competiției de alergare montană care se va desfășura în weekend-ul următor. Numele acesteia vine de la cele 2 vârfuri care trebuie atinse, respectiv Negoiu și Moldoveanu.

Echipa este formată din 2 persoane – Claudiu Belețoiu și Alexandru Kelerman, iar Claudiu și Alex au hotărât și de data aceasta, să facă o mică campanie umanitară pentru Filip un baiețel de la Asociația PAVEL.

Majoritatea micuților aflați în grija asociației și care suferă de această cumplită maladie provin din familii cu posibilități materiale reduse, iar fiecare bănuț contează pentru ei.
„Este foarte important să putem ajuta și noi cu ce putem” a concluzionat Claudiu Belețoiu.

Competiția se va desfășura pe Munții Făgăraș cu plecare de la Bâlea Lac.

Dragostea față de munte și voluntariat sunt pe viață, iar Claudiu și Alex ar putea spune că se simt ca într-un mariaj aflat încă în luna de miere! Cu toate acestea e vorba de mai mult decât atât este vorba despre 2 lucruri serioase.

cancer
cancer

Primul este 2 x 2 race, iar al doilea este Filip. Ce au în comun? Se susțin reciproc. Adică 2 x 2 îl ajută pe Filip să fie mai bine, iar Filip le dă celor doi o motivație în plus să dovedească această cursă și să reușească în același timp să o ducă până la capăt!

2X2 RACE este una dintre cele mai dificile curse de alergare montană din Europa, având traseul integral la peste 2000m altitudine, cu o lungime de 45 km și peste 4200m D+. Este singura competiție care îi duce pe alergători pe cele mai înalte două vârfuri ale României, Moldoveanu și Negoiu.

Filip este un băiețel jucăuș și plin de viață, născut într-o familie de mici fermieri din județul Dâmbovița. În Noiembrie 2014 a fost diagnosticat cu o tumoră la creier, neuroblastom glanda suprarenală și operată imediat în 2014. Din Decembrie 2014 urmează un tratament oncologic sever.

Mama a fost angajată ca asistent personal pentru îngrijirea copilului. Din veniturile realizate, acești 2 tineri părinți investesc totul pentru tratamente, investigatii medicale sau alimentație sănătoasă. Filip trebuie supus periodic unor investigații medicale periodice – RMN sau CT, iar pentru acestea se plătesc cheltuieli colaterale – investigații de urgență, monitorizare sau interpretare. În perioada imediat următoare trebuie să facă o investigație specială (examen scientigrafic cu sedare), analiză care se poate face doar în străinătate. Costurile ar fi în jur de 1500 euro, în afară de cheltuielie de transport, cazare și spitalizare.

Filip are o colecție de tractorașe de jucărie și este încântat să trăiască în compania animalelor de lângă casă – cățeii, purceii, iezii sau oile.
De curând a învățat o poezie care are drept eroi niște… iezi :)

Haideți ca împreună să-i oferim șansa lui Filip să învețe cât mai multe poezii! Sunt atâtea animăluțe despre care un băiețel care s-a însănătoșit poate recita cu înflăcărare!
Donațiile pentru Filip se pot face pe site-ul galantom.ro pe pagina concurentului Claudiu Belețoiu.