Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi (3 august 2015) şi mâine (4 august 2015), în intervalul orar 12:00-13:00, DN15 va fi închis pe barajul de la Bicaz, în vederea desfăşurării unei aplicaţii tactice organizate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ, în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ.

Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi indicaţiile poliţiştilor aflaţi la faţa locului.