Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Mureș nu a fost contactată pana acum de structurile de anchetă în cazul dosarului de corupție cu medicamente oncologice.
Reprezentantii au constatat, însă, că în fiecare lună a crescut consumul de medicamente pentru bolile de cancer, fiind utilizate medicamente foarte scumpe.
Pe de altă parte, a crescut și numărul cazurilor de bolnavi cu cancer iar decesele s-au imputinat.
Directorul adjunct al CJAS Mureș, Rodica Biro:

Ceea ce putem să spunem noi este că, într-adevăr, consumul de medicamente oncologice crește. Dar trebuie să spune că, în ultima perioadă, s-au utilizat medicamente foarte, foarte scumpe însă, efectul, faptul că decesele au scăzut se datorează eficienței acestor tratamente care există la ora aceasta pe piață.”

Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Mureș, prin care se finanțează toate programele de sănătate, spun că există protocoale foarte stricte prin care se aloca banii.
Doar în județul Mureș se acordă circa 3 milioane de lei pentru aceste tratamente.
Consumul depășește cu mult fondurile alocate.
Revine directorul adjunct al CJAS Mureș, Rodica Biro: