„Imposibila rachetă” – așa numește presa internațională motorul nou creat de inventatorul britanic Roger Shawyer.

Dacă ar fi instalat pe un aparat de zbor capabil să ajungă la Lună, drumul parcurs s-ar desfășura într-un timp record – patru ore.

Mulți specialiști s-au declarat sceptici cu privire la posibila lui punere în aplicare.

Este, de fapt, vorba despre un dispozitiv care funcționează pe bază de propulsie, fără combustibil.

Mai simplu, în spate se aruncă materie, iar aparatul de zbor este împins în față cu viteză.

Fizicianul Andrei Dorobanțu consideră că această descoperire va face posibilă proiectarea și construcția vehiculelor cu decolare și aterizare pe verticală, în primă etapă.

E vorba de o transformare directă a energiei electrice în propulsie, asta însemnând că trebuie să am o reacție, practic, fără să am combustibil, pentru că ceea ce a prezentat inventatorul a fost că o să folosească energie solară într-o incintă închisă, într-un vas. Creează un câmp extrem de intens de microunde, cum sunt cele de la cuptorul la care ne încălzim mâncarea. Ele, având o energie foarte mare, se zbat în incinta asta și ciocnindu-se de pereți înainte și înapoi, nava este împinsă cu viteză subluminică „, a explicat Andrei Dorobanțu, fizician la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele.